Decizia Ungariei de a interzice exporturile de gaze după declararea stării de urgență energetică a fost luată fără notificarea Comisiei Europene și ar putea fi nejustificată, a transmis comisarul european pentru energie, Kadri Simson, citat de publicația de specialitate ICIS. Dacă decizia ar intra în vigoare de la 1 august, așa cum a anunțat guvernul maghiar, România ar putea fi afectată, în special pe timpul iernii. Restricționarea exporturilor către alte state membre poate fi impusă doar pentru a proteja ordinea publică sau sănătatea, dar nu și din motive economice, susține oficialul UE.
Guvernul maghiar a anunțat că a interzis, odată cu declararea stării de urgență în sectorul energetic, și exportul de produse energetice, precum electricitatea sau gazele naturale, dar și al lemnului de foc.
Citește mai mult la: https://www.profit.ro/stiri/politic/reactia-bruxelles-ului-la-decizia-ungariei-de-a-interzice-exportul-de-gaze-care-poate-afecta-romania-20775283