Salvarea satului românesc de la declinul demografic tot mai accentuat din ultimii ani și reconectarea tinerilor cu valorile, tradițiile și gusturile autentice din zonele rurale ale României se află printre obiectivele unei inițiative curajoase și inovatoare care prinde contur: Raliul ‘România Pitorească’, susține Ionuț Diaconeasa, consilier în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
‘Într-un peisaj în care tradițiile românești și tot ceea ce știm despre satul românesc riscă să rămână doar povești în manuale, o inițiativă curajoasă și inovatoare prinde contur: Rally Start – ‘România Pitorească’, un eveniment sportiv care își propune să unească viteza cu valorile, adrenalina cu autenticitatea. Competiția, structurată în cinci etape ce traversează zone pitorești precum Sărata Monteoru, Saschiz, Tisău, Jurilovca și Hoghilag, nu este doar o manifestare sportivă, ci un adevărat demers de reconectare cu rădăcinile satului românesc’, a declarat pentru AGERPRES Ionuț Diaconeasa.
Acesta a precizat că organizatorii își doresc să tragă un semnal de alarmă cu privire la declinul demografic al satului românesc, având în vedere că România a pierdut peste două milioane de locuitori în ultimele două decenii, majoritatea provenind din mediul rural.
‘Organizatorii vor mai mult decât spectacol. Își doresc să tragă un semnal de alarmă cu privire la declinul demografic al satului românesc. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, România a pierdut peste două milioane de locuitori în ultimele două decenii, majoritatea provenind din mediul rural. Mai grav, în unele comune, peste 60% din populație are peste 60 de ani, iar tinerii lipsesc aproape cu desăvârșire. Rally Start – ‘România Pitorească’ vine tocmai să schimbe această perspectivă. Fiecare etapă devine o ocazie de a descoperi porturi populare, meșteșuguri vechi, gusturi autentice și oameni care încă mai păstrează vie legătura cu trecutul’, a subliniat Diaconeasa.
Prin promovarea gastronomiei locale, a agroturismului și a patrimoniului cultural, competiția transformă zonele rurale în adevărate destinații de interes. ‘Pentru tineri, acest raliu poate fi mai mult decât o experiență, poate fi o revelație. Satul nu trebuie văzut ca un loc fără viitor, ci ca o oportunitate neexploatată, acolo unde pot prinde viață mici afaceri, proiecte sustenabile și inițiative creative’, a mai spus acesta.
În prezent, există multe programe europene și fonduri nerambursabile dedicate tinerilor fermieri sau antreprenorilor din mediul rural, derulate prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), iar un lucru încurajator este faptul că gradul de absorbție este în ultimii ani de peste 95%. ‘Raliul ‘România Pitorească’ aduce nu doar vizibilitate, ci și inspirație. Satul are nevoie de tineri. Și tinerii au nevoie de rădăcini’, susține reprezentantul Ministerului Agriculturii.
Pe de altă parte, turiștii caută din ce în ce mai mult experiențe autentice, nu doar obiective turistice, iar satele și zonele pitorești din România pot fi promovate prin ‘povești locale, imagini reale și evenimente culturale’, nu doar prin pliante standard.
‘Turistul modern nu vrea doar un loc unde să doarmă, ci o poveste de spus după ce pleacă. Ateliere de olărit, gătit tradițional, degustări de vinuri, plimbări cu căruța sau drumeții în natură devin atracții turistice în sine. Bucătăria tradițională este una dintre cele mai puternice cărți de vizită ale unei regiuni. Mâncăruri simple, gătite cu ingrediente locale precum tocănițele la ceaun, plăcintele de casă, sarmalele cu smântână de la stână, brânzeturile de gospodărie sau vinul de deal oferă turiștilor o experiență culinară de neuitat’, a adăugat consilierul MADR.
Situată în județul Buzău, la poalele dealurilor subcarpatice, Sărata Monteoru este prima localitate de unde va începe Rally Start – ‘România Pitorească’. Este o stațiune cu o istorie bogată, cunoscută încă din secolul al XIX-lea pentru apele sărate și nămolul terapeutic.
‘Pe lângă traseele de drumeție și ciclism, acum și motorsport, inclusiv off-road, perfecte pentru turiștii activi, Sărata Monteoru oferă peisaje colinare spectaculoase, băi sărate și tratamente balneare, benefice pentru afecțiuni reumatice și respiratorii precum și puncte de gastronomie locală unde se pot degusta preparate tradiționale din Buzău. Locuri precum Sărata Monteoru pot deveni adevărate bijuterii ale turismului românesc dacă li se oferă vizibilitate și infrastructură minimă. Consider că pentru a atrage turiști în zone mai puțin cunoscute, trebuie să gândim în termeni de experiență completă: natură, gastronomie, tradiție și ospitalitate autentică’, a punctat Ionuț Diaconeasa.
În județul Buzău sunt înregistrate 11 Puncte Gastronomice Locale (PGL), conform legislației în vigoare, iar la Sărata Monteoru se află unul dintre ele, care va fi vizitat de echipajele participante în prima etapă a raliului. Tot din județul Buzău provin 33 de produse tradiționale atestate de la opt și 26 de produse cu eticheta de Produs Montan de la 15 producători.
‘Vedetele locale sunt Cârnații de Pleșcoi, care au obținut recunoaștere europeană ca Indicație Geografică Protejată (IGP) din anul 2019, și Babicul de Buzău, care este cu documentația depusă și în curs de recunoaștere IGP’, a precizat consilierul MADR.
Campionatul Național Rally Start – ‘ România Pitorească’ este o inițiativă a Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS) care și-a dorit să îmbine motorsportul cu turismul cultural. Destinat în special debutanților și juniorilor (începând cu vârsta de 15 ani), campionatul se desfășoară în cinci etape pe asfalt și macadam și are un dublu scop: formarea noilor generații de piloți și arbitri, dar și promovarea zonelor pitorești ale României.
Traseele sunt special alese pentru a traversa zone cu peisaje spectaculoase și tradiții vii, iar în fiecare etapă, participanții și publicul pot explora gastronomia locală, meșteșugurile tradiționale și obiectivele turistice ale regiunii. Competițiile devin astfel o platformă pentru promovarea culturii și identității naționale, stimulând economia locală și oferind o experiență completă – sportivă, educativă și turistică. ‘FRAS, prin astfel de competiții, demonstrează cum motorsportul poate deveni un catalizator pentru dezvoltare locală, educație și turism’, a explicat reprezentantul MADR.
Cursa de la Sărata Monteoru din județul Buzău deschide sezonul competițional 2025 al Campionatului Național Rally Start – ‘România Pitorească’, în zilele de 5-6 aprilie 2025. Traseul de la Sărata Monteoru are o lungime de 8,95 kilometri și va fi parcurs de cinci ori, dintre care o trecere (shakedown) este destinată exclusiv antrenamentului. În total, piloții vor parcurge 44,75 kilometri de probă specială, pe un traseu mixt asfalt-macadam, cu o lungime totală de 111,75 kilometri.
Evenimentul se adresează în special juniorilor și piloților debutanți, oferind un cadru competitiv sigur, educativ și adaptat nevoilor lor de dezvoltare. Programul include cursuri și seminarii pentru tineri, precum și sesiuni de recunoaștere a traseului.
Organizatorii estimează participarea a 35-45 de echipaje, alături de echipele lor tehnice, iar înscrierile se realizează exclusiv online pe platforma My.FRAS.ro. Competiția este organizată de ACS de Automobilism Sibiu, cu sprijinul în promovare și suport al MADR, în cadrul programului ‘România Pitorească’.
Unul dintre participanți este pilotul Raul Badiu, care a debutat în 2010 în motorsport, iar în cei 15 ani de activitate a câștigat peste 20 titluri la diferite clase și grupe, cu două sezoane în Campionatul Mondial de Raliuri JWRC, trei podiumuri în clasamentul general și o victorie în clasamentul general la Raliul Harghitei 2024.

Sursa foto: Arhiva personală Raul Badiu
‘Pentru mine, Rally Start – ‘România Pitorească’ nu este doar o competiție – este o călătorie prin inima țării noastre. E genul de raliu care îți solicită atât tehnica de pilotaj, cât și respectul față de locurile prin care treci. Drumurile sunt provocatoare, dar frumusețea peisajelor, oamenii simpli și tradițiile autentice îți oferă o altă dimensiune a cursei. Nu alergăm doar după timp, alergăm să readucem la viață locuri care merită să fie redescoperite. Cred că acesta este în esență motorsportul: competiție cu scop, cu adrenalină și mai ales identitate. Sportul nu înseamnă doar competiție, înseamnă caracter, comunitate și descoperire. Iar România are tot ce îi trebuie pentru a deveni un teren de joacă ideal, sau cu referire la aceasta competiție – o pistă de concurs pentru tinerii care vor mai mult decât lumea virtuală din spatele unor ecrane și device-uri. În calitate de sportiv, dar și ca om care a străbătut țara în lung și-n lat, cred cu tărie că putem atrage tinerii către sport și cultura autentică românească prin promovarea evenimentelor de acest gen’, a declarat pentru AGERPRES Raul Badiu.
Etapele competiției Rally Start – ‘România Pitorească’ sunt: Trofeul Sărata Monteoru – Buzău (Asfalt) 5-6 aprilie 2025 – o probă tehnică desfășurată pe drumurile șerpuite ale zonei subcarpatice, cu peisaje impresionante și un asfalt de calitate; Trofeul Saschiz – Mureș (Asfalt) 14-15 iunie 2025 – etapă desfășurată într-o zonă cu o puternică încărcătură istorică, dominată de cetăți medievale și sate săsești autentice; etapa de la Saschiz se desfășoară pe o rețea de 22 km drumuri agricole recent asfaltate prin fonduri AFIR, oferind un traseu tehnic și spectaculos care șerpuiește printre colinele transilvănene și peisajele rurale autentice; trofeul Tisău – Buzău (Macadam) 5-6 iulie 2025 – prima probă pe macadam, caracterizată de drumuri forestiere rapide, provocatoare, specifice regiunii viticole din apropierea Munților Buzăului; trofeul Jurilovca – Tulcea (Macadam) 20-21 septembrie 2025 – o etapă spectaculoasă ce traversează peisajele Dobrogei, cu drumuri de macadam rapide și praf fin, având ca punct de atracție apropierea de Delta Dunării; trofeul Hoghilag – Sibiu (Asfalt) 11-12 octombrie 2025 – ultima etapă revine pe asfalt și se desfășoară într-o zonă renumită pentru cultura tuberozelor și tradițiile săsești, oferind un final memorabil de sezon.
Atât echipajele participante cât și spectatorii vor fi îndrumați spre PGL-uri prin aplicația dezvoltată de AFIR – Catalogul Produselor și Activităților Certificate (CPAC) pentru servirea mesei și pentru cazare la pensiunile din proximitatea locațiilor unde se vor desfășura cele cinci etape.
FRAS este organismul oficial care reglementează, organizează și promovează automobilismul sportiv în România. Sub autoritatea Agenției Naționale pentru Sport, FRAS administrează o gamă largă de discipline motorsport, de la raliuri și viteză în coastă, la off-road, drifting și karting.
Rolul său principal este de a crea un cadru sigur, competitiv și etic pentru toți participanții, în special prin dezvoltarea tinerelor talente și facilitarea accesului juniorilor la competiții oficiale. Printre competițiile majore organizate de FRAS se numără Campionatul Național de Raliuri Betano, Campionatul Național de Viteză în Coastă și Campionatul Național de Karting Electric. AGERPRES