Românca Dana Roxana Bucin se numără anul acesta printre laureații prestigioasei gale a avocaților din regiunea americană New England. Din 2018 este și consul onorific al României în Connecticut unde a reușit până acum să schimbe trei legi în favoarea imigranților. Și tot ea face parte de acum din campania de informare a românilor pentru admiterea în programul Visa Waiver.
Dana s-a născut la Reghin, județul Mureș, acolo unde a urmat clasele primare, gimnaziale, iar apoi liceul Petru Maior, la profilul matematică-informatică. După absolvirea liceului, în urmă obținerii unei burse în SUA, a urmat studiile universitare la Ohio Wesleyan University.
„Ajunsă în SUA și văzând «bufetul educațional» din care te poți înfrupta aici la o facultate «undergraduate» – unde poți studia până la trei discipline concomitent – am studiat cu mare plăcere International Business, Politics & Government și Romance Languages & Literatures la Ohio Wesleyan University. Tot atunci am profitat de un internship în Venezuela unde am aprofundat limba spaniolă. Am absolvit Ohio Wesleyan University cu diplomă Bachelor of Arts în cele trei domenii menționate, summa cum laude, University and Departmental Honors, Phi Beta Kappa. În SUA, facultatea de drept urmează doar după terminarea unei facultăți undergraduate de 4 ani. Diploma de drept (Juris Doctor) mi-a fost acordată de către Boston University (în International Law), ceea ce a inclus și un semestru în Lyon, Franța, ca să cunosc dreptul Uniunii Europene și să aprofundez limba franceză“. Datorită notelor mari, în prezent, este licențiată să practice dreptul în patru state (Connecticut, New York, Massachusetts și Districtul Columbia), iar în privința dreptului imigrărilor, care este de natură federală, este licențiată pe întreg teritoriul SUA și la orice consulat SUA din lume.
A intrat în avocatură la o firmă mică, a urcat în carieră pas cu pas, iar din ianuarie 2017 lucrează la o firmă cu peste 100 de avocați, cu șase birouri, în Connecticut, Boston și New York, „Murtha Cullina LLP“, unde este parteneră și Șefa Departamentului de Imigrări. Anul acesta, în mai, a primit titul de „Avocatul Anului“ în Connecticut, cea mai înaltă distincție oferită de Baroul din Connecticut avocaților săi. La nivel local, este implicată în mai multe organizații, cum ar fi camere de comerț și consilii de afaceri externe care se ocupă cu dezvoltarea economică și schimburile comerciale internaționale, printre care World Affairs Council of Connecticut, MetroHartford Alliance Global Business Council și Central and East European Network.
În 2018, a fost desemnată Consul Onorific al României. „Acest lucru mă ajută să confer o vizibilitate mai mare României, mai ales în cercurile mele de afaceri deja solid închegate la nivelul statului Connecticut. În sensul acesta mă bucur să asist antreprenori, investitori și oameni de afaceri din România să acceseze piața SUA prin Connecticut, un stat foarte propice situat pe Coasta de Est.
Dana se simte foarte legată de România și încearcă să faciliteze aducerea în SUA a produselor tradiționale românești și participă la multe acțiuni de caritate pentru susținerea persoanelor aflate în dificultate.
„Se poate contribui la binele țării de oriunde te-ai afla și îi apreciez în mod deosebit pe semenii mei din Diaspora care se dedică acestei cauze“.
Dana a fost premiată în “Top 100 Români de Pretutindeni” – Ediția 2019.
Surse: Repatriot.ro si România Actualităţi
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.