Săptămâna trecută, la Reghin, s-au derulat întâlnirile dedicate elaborării Planului Urbanistic General pentru următorii 10 ani. Astfel, miercuri, 15 februarie, a avut loc întâlnirea sectorială mediu natural, mediu construit, riscuri naturale și antropice, infrastructură.
Acesta a inclus prezentarea studiului de fundamentare pe probleme de riscuri geografice, riscuri hidrologice și riscuri antropice.
Au fost luate în discuție măsurile de prevenire a alunecărilor de teren, a inundațiilor, dar și protecția mediului, poluarea și activitatea industrială, precum și elemente legate de dezvoltarea stației de epurare.
S-a discutat atât despre spații verzi, arii protejate, cât și despre unele disfuncții constatate: centura ocolitoare a orașului, potențiale alunecări de teren, posibilitatea dezvoltării unui parc industrial de mari dimensiuni. În aceeași zi a avut loc și întâlnirea sectorială pentru patrimoniu și cultură, în cadrul căruia s-a vorbit despre istoricul evoluției urbanistice, lista monumentelor din Reghin, lipsa parcărilor, designul urban.
În cadrul celei de-a doua întâlniri, discuțiile s-au centrat în jurul domeniului referitor la sănătate, sport, social și educație. Grupurile de lucru și-au prezentat și aici problemele constatate, dar și soluțiile aferente. Fiecare propunere a fost dezbătută în parte, astfel încât să fie găsită soluția potrivită. Printre problemele semnalate de grupurile de lucru se numără lipsa unor piste pentru bicicliști, a unor zone de recreere pentru tineri, a unui spital nou și a unui centru de dializă.
S-a propus…
… amenajarea unor centre sociale pentru vârstnici, a unui bazin de înot, reabilitarea bazelor sportive existente, a zonelor verzi.
Ultima temă abordată, în prezența reprezentanților mediului de afaceri, a vizat domeniul economic, investiție și turism. Participanții la discuții au făcut cunoștință cu principalele componente ale studiului de fundamentare ale PUG Reghin și au discutat despre investiții, turism și oportunități de dezvoltare economică la nivelul orașului.
La începutul acestei ultime întâlniri, arhitectul Klaus Birthler, coordonator local al Primăriei, a precizat că următoarea etapă necesară în vederea elaborării PUG Reghin va fi o nouă consultare publică, urmând apoi avizarea de către instituții a celor stabilite, astfel încât în anul 2018 la Reghin să fie stabilit PUG pentru următorii 10 ani.
Planul Urbanistic General (PUG-ul) este un proiect care face parte din programul de amenajare a teritoriului și de dezvoltare a localităților ce compun unitatea teritorial-administrativă de bază.
Planurile Urbanistice Generale cuprind analiza, reglementări și regulament local de urbanism pentru întreg teritoriul administrativ al unității de bază (suprafețe din intravilan, cât și din extravilan). În același timp, PUG-ul stabilește norme generale, pe baza cărora se elaborează mai apoi în detaliu, la scară mai mică, PUZ-urile și apoi PUD-urile.
Categorii generale de probleme abordate în cadrul Planului Urbanistic General se referă la optimizarea relațiilor localităților cu teritoriul lor administrativ și județean, valorificarea potențialului natural, economic și uman, stabilirea și delimitarea teritoriului intravilan, reorganizarea și dezvoltarea căilor de comunicație, stabilirea și delimitarea zonelor construibile, stabilirea și delimitarea zonelor funcționale, stabilirea și delimitarea zonelor cu interdicție temporară și definitivă de construire, stabilirea și delimitarea zonelor protejate, modernizarea și dezvoltarea echipării edilitare, evidențierea deținătorilor terenurilor și a modului de circulație juridică a terenurilor, delimitarea suprafețelor pe care se preconizează realizarea obiectivelor de utilitate publică, stabilirea modului de utilizare a terenurilor și condițiilor de conformare și realizare a construcțiilor.
Imola Grama