Conducerea Iniţiativei Civice Reghin, constituită pentru a se opune construirii în municipiul Reghin a celui mai mare combinat de formaldehidă din Sud-Estul Europei, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, că este nevoie de relocarea fabricii cu cel circa 7-10 kilometri în afara oraşului, întrucât ar prezenta un risc major pentru sănătatea populaţiei. ‘Considerăm că este necesară relocarea acestei instalaţii în afara oraşului la o limită ce poate oferi minimul de siguranţă pentru locuitorii din oraş, dar fără să pericliteze situaţia vreunui comunităţi. Această instalaţie prezintă un risc major pentru sănătatea populaţiei, iar investitorul are un istoric care nu a dat dovadă de seriozitate, maturitate şi respect faţă de legile statului român şi comunitatea reghineană, istoric ce-l face incompatibil cu gestionarea riscului unui astfel de instalaţii, oriunde s-ar afla ea’, a declarat, luni, preşedintele onorific al organizaţiei, Iulius Făgărăşan.
Acesta a spus că investitorul turc SC Kastamonu Romania SA, care doreşte realizarea fabricii de clei şi a celei de formaldehidă, poate reloca proiectul întrucât investiţia este doar în faza de proiect, chiar dacă ar fi vorba de cea mai mare fabrică de producere a formaldehidei din Sud-Estul Europei, cu o capacitate de 100.000 de tone pe an.
Făgărăşan a spus că România a transpus, prin Legea 86/2000, Convenţia de la Aarhus, referitoare la industrii periculoase, categorie în care s-ar încadra şi preconizata fabrică de clei şi de formaldehidă din Reghin, care ar urma să fie situată lângă o grădiniţă, un cartier de case, de o parte şi de alta a braţului Gurghiul Vechi, care se varsă în râul Mureş.
Reprezentantul ONG-ului a afirmat că în luna martie, la dezbaterea publică a studiilor depuse de SC Kastamonu SA pentru obţinerea acordului de mediu pentru ‘Fabrica de clei’, a fost prezentat un raport de evaluare al habitatului Natura 2000 care a scos la iveală faptul că două specii de nevertebrate – un gândac şi o lăcustă – pentru care s-a instituit situl în septembrie 2012, au dispărut până în toamna anului 2013. ‘E vorba de un gândac şi o lăcustă, care se aflau pe lista speciilor pe cale de dispariţie existente în sit. Deci la ora actuală nu mai avem specie protejată în acesta, în afară de cele de arbori’, a afirmat acesta, care crede că e nevoie să fie efectuate studii pentru a se vedea care este cauza dispariţiei.
Iniţiativa Civică Reghin a organizat anul trecut un protest faţă de intenţia SC Kastamonu Romania SA de a construi în localitate o fabrică de clei, care include mai multe componente, printre care şi o fabrică de formaldehidă. Controversele privind construirea unei fabrici de clei la Reghin de către SC Kastamonu Romania SA au început la începutul anului trecut, când o petiţie online, intitulată ‘Salvaţi viitorul Reghinului’, a fost semnată de peste 1.000 de persoane.
Primăria Reghin a emis în anul 2011 certificatul de urbanism pentru investiţia SC Kastamonu SA, a cărei valoare este, potrivit primarului Maria Precup, de 100 de milioane de euro.
AGERPRES