Introducerea Registrului Agresorilor Sexuali, acum aproape doi ani, după o investiţie a statului de aproximativ un milion de euro, ar fi trebuit să contribuie la o supraveghere mai atentă a prădătorilor sexuali şi la prevenirea comiterii de noi infracţiuni de acest gen. În realitate, pe aceşti infractori periculoşi nu-i supraveghează, pare-se, nimeni. Nici „monitorizarea” acestora nu pare să se desfăşoare pe alte coordonate, pentru că mulţi dintre aceştia recidivează.
Potrivit legii, „persoanele înscrise în Registru au obligația de a se prezenta periodic la organele de Poliție, pe raza cărora domiciliază sau își au reședința, dar nu mai târziu de o dată la 3 luni, pentru a comunica acestora informații relevante referitoare la profesia, meseria sau activitatea pe care o desfășoară, mijloacele de existență, persoanele minore, în vârstă, cu dizabilități sau vulnerabile cu care locuiesc sau cu care au intrat în contact în mod direct și sistematic, unitățile de învățământ școlar sau preșcolar, taberele de copii, spitalele de copii sau orice loc frecventat în mod preponderent de copii, în care au avut acces în această perioadă, adresa unde locuiesc și modalitatea de comunicare cu organele de Poliție”.
De asemenea, indivizii luaţi în evidenţa Registrului Agresorilor Sexuali au, între altele, următoarele obligaţii:
* de a anunța, în prealabil, organul de poliție pe raza căruia locuiesc, în cazul intenției efectuării oricăror deplasări din localitatea de domiciliu mai lungi de 15 zile, inclusiv cu privire la localitatea de destinație, scopul deplasării, perioada de deplasare și mijlocul de transport folosit;
* de a se prezenta la organul de poliție pe raza căruia își stabilesc locuința, pentru a comunica despre aceasta și a fi luate în evidență, în termen de cel mult 3 zile.
Aceia care nu se conformează acestor obligaţii sunt pasibili de amendă sau de închisoare de la trei luni la doi ani. Din iulie 2021, de când Registrul e operaţional, niciun agresor sexual nu a fost pedepsit pentru aceste lucruri. Mai mult, profitând de supravegherea adesea laxă, unii chiar au recidivat.
Un prădător sexual a recidivat de mai multe ori
E şi cazul unui anume Claudiu Schuster, tată a doi copii, dar şi autor a două violuri, ins pe care comisia de specialitate din cadrul Penitenciarului Târgu-Mureş l-a propus – iar instanţa a aprobat – pentru a fi eliberat din detenţie, în 2015, înainte de ispăşirea integrală pedepsei.
La cinci ani distanţă, acest Schuster (înscris în Registrul Agresorilor Sexuali şi supus, teoretic, monitorizării), a încercat să violeze o fetiţă de numai 7 ani. A mai agresat sexual un alt copil, în decembrie 2021, potrivit ziarului Libertatea (https://www.libertatea.ro/stiri/10-pradatori-sexuali-care-au-violat-sau-abuzat-din-nou-dupa-ce-au-iesit-din-inchisoare-politia-trebuia-sa-i-supravegheze-toti-fiind-in-registrul-agresorilor-4477028), dar n-a păţit nimic.
În iulie anul trecut, a încercat să violeze o fată de 15, peste care intrase în casă, dar a fost suprins de părintele copilei. În acest caz, luna trecută, Judecătoria Topliţa a decis să fie cercetat în stare de libertate, sub control judiciar.
Conform datelor oficiale ale Poliţiei Române, la finalul anului 2022, în Registrul Agresorilor Sexuali erau înscrise 65.826 de cetăţeni români care, teoretic, sunt supuşi obligaţiei de a fi monitorizaţi şi supravegheaţi de Poliţie.
Infracţiunile de acest fel sunt frecvente în Mureş
Urmând tendinţa manifestată în ultimii ani la nivel naţional, infracţiunile sexuale cunosc o dinamică ascendentă şi la nivelul judeţului nostru.
Cu doar trei zile în urmă, poliţiştii de la Investigaţii Criminale din Târgu-Mureş au reţinut „un bărbat de 26 de ani, din comuna Râciu, pe numele căruia magistrații Judecătoriei Târgu-Mureș au emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.
Acesta are de executat o pedeapsă de 4 ani și 11 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol. Cel în cauză a fost escortat de polițiști și predat reprezentanților Penitenciarului Târgu Mureș”, a informat biroul de presă al Poliţiei Mureş.
În aceeaşi zi, oamenii legii au identificat şi reţinut un alt bărbat, de aproximativ aceeaşi vârsta, care a intrat în casă peste o minoră din localitatea Şăulia, pe care a violat-o. Polițiștii l-au reținut, pentru 24 de ore, pentru comiterea infracțiunilor de viol și violare de domiciliu.
Alaltăieri, individul „a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, în vederea luării unei măsuri preventive, magistrații dispunând arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile”, a mai informat biroul de presă al Poliţiei judeţene.
Sorin Simion
sursa foto: pexels.com/Rodnae Productions