Situat în extremitatea continentală nord-vestică a Estoniei, micul oraş Paldiski (nici 5.000 de locuitori) a fost, până la colapsul URSS, o zonă militară secretă, închisă muritorilor de rând. Asemenea altor baze militare sovietice, Paldiski era o aşezare secretă, înconjurată de garduri de sârmă ghimpată şi posturi de pază ale Armatei Roşii. Nici măcar pe hărţi nu figura.
Locuit în Evul Mediu de estoni de origine suedeză, satul a fost ales de ţarul rus Petru cel Mare drept loc pentru un port al marinei ruse la Marea Baltică. Mare pe care ţarul şi-ar fi dorit-o lac rusesc. După ce Estonia a fost înglobată în URSS, tovarăşii sovetici au deportat întreaga populaţie autohtonă din Rågervik (aşa o numeau băştinaşii) prin străfundurile Siberiei, ograda din spate a Rusiei, apoi au repopulat locul cu militari ruşi, meniţi să deservească o bază navală secretă a submarinelor nucleare sovietice. Cunoaştem modelul: e exact ce-au făcut şi cu Moldova de peste Prut, cu Kaliningrad/Königsberg şi cu alte locuri de pe întinsul fostului imperiu roşu.
După căderea comunismului, gardurile de sârmă ghimpată şi foişoarele de unde păzeau soldaţi înarmaţi cu Kalaşnikovuri au dispărut. Iar Paldiski (o transliteraţie fonetică a numelui sovietic Baltiski) a reapărut pe hărţi. Aşa l-am putut vizita, vara asta, ca punct de plecare cu feribotul înspre portul suedez Kapellskär.
După 1991, ruşii n-au plecat nicăieri; majoritatea a rămas în Paldiski. Le-a plăcut mai mult libertatea decât balamucul de acasă. Azi, le plac mai mult euro decât rublele, aşa încât orăşelul are şi azi o populaţie majoritar rusească. E, dacă vreţi, un fel de Odorheiul Secuiesc al Estoniei.
Peste tot prin oraş se văd vechile blocuri ridicate în perioada sovietică pentru militarii staţionaţi acolo. Cele în care locuiau ofiţerii avea apartamente cu balcoane largi, cele pentru trupă seamănă cu blocurile confort redus, cum sunt încă şi pe la noi. Toate, însă, au fost modernizate, revopsite, dar păstrează încă izul de cazarmă sovietică.
La Paldiski nu prea se vorbeşte engleza. Şi nici vreo altă limbă de circulaţie internaţională. Nici estona, de fapt, nu prea e vorbită: peste tot se aude doar ruseşte. Valabil şi la cele câteva magazine, de pe firmele şi afişele cărora nu lipsesc inscripţiile chirilice. Pe clădirile oficiale, însă, toate inscripţiile sunt doar în limba oficială a ţării.
Centrul vieţii economice a aşezării e portul. Au dispărut de acolo submarinele nucleare sovietice, însă, au apărut, în schimb, feriboturile-gigant ale marilor companii navale scandinave. DFDS, Tallink, Stena Line… toate sunt prezente în Paldiski, efectuând curse regulate cargo şi de pasageri între Estonia şi Suedia sau Finlanda. Am surprins, în ziua în care am urcat pe un vas al companiei daneze DFDS, descărcarea unui tren întreg, burduşit de echipamente militare. Semn că băştinaşii nu se aşteaptă nimic bun de la foştii lor ocupanţi ruşi, deveniţi acum vecini. Nu dintre cei mai buni, se vede treaba.
Vedeta portului Paldiski, însă, cu siguranţă, e vulpea paznicului Serghei. Fost militar rus, omul a rămas în Estonia după disoluţia URSS şi-şi completează pensia cu slujba de paznic în port. Nu se ştie de unde şi cum, dar Serghei şi-a făcut rost de o vulpe, care-l ascultă şi-l urmează peste tot, ca un căţel ascultător. Nu ne-a dat voie să-i dăm ceva de mâncare şi nici măcar să ne apropiem. Nu ştia să spună decât „forbidden”(interzis).
În Estonia, în general, nimeni nu-i regretă pe ruşi, cum îi regretăm noi pe saşii plecaţi, de exemplu. Opinia generală e că ocupanţii sovietici n-au adus cu ei decât distrugere şi jaf. Totuşi, în urma lor, la Paldiski cel puţin,a rămas şi ceva bun: o distilerie de vodcă, găsită perfect funcţională de noile autorităţi locale, după căderea URSS, chiar în incinta bazei militare.
Sorin Simion
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.