Anul 2018, în judeţul Mureş, a marcat o cotitură în domeniul cercetării în sectorul zootehnic, prin derularea de proiecte unice în ţară, a însemnat lansarea primului tractor 100% românesc după 15 ani de la încetarea producţiei în România, a păstrat constanţa în privinţa premierelor medicale şi a transplanturilor de cord, mai ales că Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş a fost singurul centru de la nivel naţional care a efectuat aceste intervenţii.
*** Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Bovine din Târgu Mureş a reuşit, anul acesta, implementarea unui proiect unic în ţară, iar Semtest BVN din Sângeorgiu de Mureş a obţinut un viţel unic în România din rasa Wagyu, prin metoda transferului de embrioni, după exact 40 de ani de la cea mai mare reuşită a României în acest domeniu.
Pe fondul încălzirii globale şi a slăbiciunilor manifestate de rasele ameliorate, Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Bovine din Târgu Mureş derulează un proiect unic în ţară, de creare a unui nucleu de bovine din rasa Pinzgau de Transilvania, o rasă autohtonă formată încă din 1860, după ce aceste bovine aproape au dispărut de pe teritoriul ţării.
„Rasele ameliorate, cu cât sunt mai perfecţionate, cu atât sunt mai sensibile şi nu vor rezista peste 30-40 de ani la schimbările climatice. Aşa că vom fi nevoiţi să recurgem la rasele locale formate în condiţii mult mai vitrege. Şi atunci m-am gândit că avem o rasă autohtonă, Sura de Stepă, cu un nucleu de conservare în judeţul Iaşi, dar că Pinzgau de Transilvania a rămas neluată în studiu. În aceste condiţii, fiind o unitate de cercetare pe Bălţata românească în Transilvania, am propus Ministerului Agriculturii un program de cercetare pe această temă, conservarea fondului genetic la rasa Pinzgau de Transilvania. Spre satisfacţia mea, proiectul a fost aprobat şi perioada de cercetare este 2015-2018”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Bovine (SCDB) din Târgu Mureş, dr. ing. Ioan Oroian.
Pinzgau de Transilvania este o rasă mixtă lapte-carne. Producţia de lapte este modestă, până în 10 litri pe zi, are o dezvoltare corporală mică, fiind adaptată zonei de munte. Este singura bovină care poate accesa înălţimi unde urcă doar capra de munte.
De la cele 25 de bovine achiziţionate, la SCDB Târgu Mureş s-au obţinut deja 10 viţei şi, suprinzător, nu a existat niciun caz de îmbolnăvire sau de mortalitate la aceştia, spre deosebire de alte rase, intenţia SCDB Târgu Mureş fiind de a ajunge la 50-60 de capete şi păstrarea rusticităţii rasei.
Mărturia primei reuşite din România, din 1978, în domeniul transferului de embrioni la bovine, este grupul statuar denumit „Vaca şi viţelul”, inaugurat cu mare fast, în data de 23 iulie 1982, de către Nicolae Ceauşescu.
„În 1978 a fost premieră naţională în România, a fost obţinut primul viţel prin transfer de embrioni din România, de către echipa dr. Emil Silvaş, la doar trei ani de la deschiderea laboratorului (…) Acum, această metodă devine tot mai populară în România prin noul nostru produs, un viţel din rasa Wagyu, care are cea mai bună calitate a cărnii. Credem în acest proiect, am investit în ideea de embriotransfer şi avem primul laborator din ţară pentru producere şi export de embrioni”, a declarat ing. directorul BVN Semtest Mureş, Valer Sician.
Acesta speră ca ultima realizare în domeniul transferului de embrioni să reprezinte un start pentru această activitate şi să nu se oprească doar la nivelul cercetării, aşa cum s-a întâmplat în urmă cu 40 de ani.
*** Tot în cercetare, de această dată în domeniul tehnologiei, SC IRUM Reghin a lansat în această toamnă, în anul Centenarului Unirii, primul tractor 100% românesc, conceput şi construit de inginerii societăţii, la 15 ani de la dispariţia producţiei de tractoare româneşti.
„Am hotărât să intrăm pe zona agricolă, mai precis am hotărât să apărem pe piaţă cu un tractor agricol. Dacă lumea ne percepea ca producător de tractoare şi utilaje forestiere, la această oră, după 9 ani (de la începerea producţiei de tractoare TAG sub licenţă Belarus, n.r.) deja lumea ne percepe în aceeaşi măsură ca şi producător de utilaje agricole. Şi pentru că avem un ceas aniversar, anul Centenarului, urmează să lansăm în toamna acestui an primul tractor 100% românesc, gândit şi făcut exclusiv de echipa noastră de ingineri talentaţi, după 15 ani de la dispariţia producţiei de tractoare româneşti din ţară”, a arătat Mircea Oltean, directorul general al companiei mureşene.
Potrivit acestuia, anul viitor va începe producţia de tractoare, urmând ca la Reghin să fie produse 500 de unităţi în prima fază, în paralel cu cele fabricate sub licenţă Belarus, iar cele două tipuri de tractoare vor fi complementare, în sensul că vor fi tipuri diferite, cu putere diferită. Seria zero a tractoarelor româneşti a depăşit deja faza de testare, iar IRUM va produce în primă fază tractoare cu gamă de putere cuprinsă între 85 şi 105 cai putere.
Tractorul românesc produs de IRUM Reghin a fost prezentat oficial la cel mai mare eveniment agricol din Romania, INDAGRA, organizat de catre ROMEXPO împreună cu Camerele de Comerţ şi Industrie din România, în perioada 31-octombrie – 4 noiembrie.
*** În luna mai, s-a stins eroul Sighişoarei, Otto Lurtz, cel care a reuşit să salveze de la moarte peste 50 de oameni în timpul inundaţiilor din 1970, cu ajutorul unei bărci construite de el.
„Am primit cu tristeţe vestea trecerii în nefiinţă a domnului Otto Lurtz, eroul inundaţiilor din anul 1970, ce au afectat grav Sighişoara. În data de 14 mai 1970, Otto Lurtz, cu barca sa, a salvat multe vieţi de la înec, mai puţin pe cea a tatălui său. A salvat 52 de persoane de la moarte, numai pe tatăl său nu a putut. Acţiunea sa eroică a fost recunoscută în anul 2007, când acestuia i-a fost conferit titlul de ‘Cetăţean de onoare al municipiului Sighişoara’. În 17 mai, de Ziua Eroilor, i-am pregătit lui Otto Lurtz o diplomă şi un cadou şi, ştiind că el e bolnav şi nu s-a putut deplasa, am decis să mergem acasă la el. Soţia sa ne-a spus că este bolnav şi nu ne poate primi, aşa că nu am mai mers. După câteva zile, am fost anunţaţi că a murit. Astăzi, la înmormântare, am înmânat diploma soţiei lui Otto Lurtz”, declara, pentru AGERPRES, primarul Sighişoarei, Ovidiu Mălăncrăvean.
Otto Lurtz s-a născut în 12 februarie 1936, în Sighişoara, a lucrat la întreprinderea Nicovala din localitate şi a păstrat cu stricteţe barca în care şi-a salvat vecinii la inundaţiile din 1970, refuzând în mai multe rânduri oferta Muzeului de Istorie a Sighişoarei de a-i construi altă barcă în schimbul celei vechi.
*** În luna aprilie, Universităţile de Medicină şi Farmacie (UMF) şi „Petru Maior” din Târgu Mureş au decis să fuzioneze, rezultând astfel Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST), cu aproape 11.000 de studenţi, cu 35 programe de studii la nivel de licenţă, în cele 6 facultăţi, cu 33 programe de masterat şi 7 domenii de doctorat.
„Cred că este un moment important pentru Târgu Mureş şi pentru această zonă, pentru că vom deveni o universitate cu peste 10.000 de studenţi, cu posibilităţi de dezvoltare care nu au existat până acum, cu intenţii de a intra pe tehnologie medicală, pe informatică medicală, adiacente domeniului medico-farmaceutic. Această fuziune este dovada maturităţii senatelor celor două universităţi. Linia maghiară nu a participat la şedinţa de senat, considerând că acest demers este unul împotriva lor, deşi în hotărârea de astăzi este precizat în mod explicit faptul că UMFST va păstra caracterul multicultural al universităţii, aşa cum este prevăzut în Legea educaţiei naţionale”, a declarat rectorul UMFST, Leonard Azamfirei.
Pe parcursul anului 2018, UMFST Târgu Mureş a înregistrat numeroase premiere la nivel naţional, cum ar fi acreditarea Centrului de Simulare şi Abilităţi Practice de către Societatea Europeană de Simulare în Domeniul Medicinei (SESAM) ca centru de pregătire, în perioada 2018 – 2022, acesta fiind primul din ţara noastră acreditat internaţional în simularea medicală.
De asemenea, Societatea Europeană de Sport, Traumatologie, Genunchi şi Artroscopie (ESSKA) a acreditat UMFST din Târgu Mureş ca centru european de instruire în chirurgia artroscopică.
Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie Târgu Mureş, profesor universitar doctor Leonard Azamfirei, a anunţat că UMFST va avea, începând cu anul universitar 2019-2020, o filială la Hamburg, în Germania, cu predare în limba engleză, fapt ce reprezintă o premieră pentru România. El a arătat că în anul 2018, UMFST a fost un partener important al unor instituţii centrale de prim rang, fiind implicată în promovarea candidaturii României pentru obţinerea statutului de membru în Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite. De asemenea, a menţionat parteneriatul cu Ministerul Apărării Naţionale şi creşterea, în 2018, de peste 5 ori a locurilor la Medicină Militară.
*** Primul transplant de cord din acest an din România a avut loc, în luna aprilie, la Institutul de Urgenţă de Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş, după nouă luni de întrerupere a acestei activităţi, din cauza lipsei donatorilor.
Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES FOTO
Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul IUBCvT profesor doctor Horaţiu Suciu, declarat atunci că ultimul transplant de cord din România a fost realizat în 2017, în data de 20 iunie, tot la Târgu Mureş, şi, de atunci până în luna aprilie a acestui an, IUBCvT nu a mai avut nicio solicitare pentru prelevare de cord.
„Cauza – cred că toată lumea a observat că activitatea de transplant este într-un declin – în special din cauza lipsei donatorilor. Identificarea donatorilor şi prelevarea de organe au scăzut foarte mult. Nici în ceea ce priveşte transplantul altor organe activitatea nu este mulţumitoare, activitatea de transplant a scăzut foarte mult. E un lucru care ne îngrijorează şi ne supără, pentru că se fac mult prea puţine transplanturi în România comparativ cu orice ţară din Europa şi eu consider că este păcat, pentru că resursă umană pregătită există şi este vorba despre organizarea mult mai eficientă a activităţii de transplant. E imposibil să fie atât de puţini donatori într-o ţară ca România. Pe de altă parte, e foarte important ca şi activitatea aceasta să fie reflectată obiectiv, fără patimi şi alte interese”, a subliniat dr. Horaţiu Suciu.
În următoarele opt luni de la primul transplant de cord, la Târgu Mureş s-au efectuat încă cinci astfel de intervenţii, ultimul fiind consemnat în luna decembrie. Beneficiar este un copil în vârstă de 10 ani, din judeţul Tulcea, care a primit cordul unei fetiţe în vârstă de opt ani, şi care avea insuficienţă cardiacă în stare avansată. Copilul era pe lista de aşteptare a IUBCvT Târgu Mureş de trei ani, iar această intervenţie a fost considerată de medici „cam ultima şansă, în contextul cazurilor foarte rare de transplanturi de inimă la copii”.
Potrivit şefului Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din IUBCvT Târgu Mureş, în acest centru s-au făcut în 2018 două transplanturi la copii, iar în decursul timpului, au fost 12-14 cazuri, cel mai mic pacient având doi ani.
*** Pe parcursul anului 2018, în judeţul Mureş s-a derulat cea mai amplă acţiune de mobilizare a copiilor să facă sport, în cadrul acţiunii „Azi sunt profu’ tău de sport!”, parte din proiectul Caravana Junior Sport, iniţiat şi demarat de Asociaţia Junior Sport.
La finalul fiecărei ore de sport, la care au participat ca şi profesori campioni naţionali, mondiali, europeni sau olimpici, au fost distribuite gratuit 14.500 de exemplare ale Revistei Junior Sport Mureş, 8.000 de exemplare în limba română şi 6.500 în limba maghiară. AGERPRES
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.