Rezultate bune pentru mureșeni la Campionatul Național de tenis de masă pentru juniori II

Rezultate bune pentru mureșeni la Campionatul Național de tenis de masă pentru juniori II

 

Aproape 180 de sportivi de la 32 de cluburi din țară au participat, în perioada 13-15 aprilie, la Câmpulung, la Campionatul Național de tenis de masă pentru juniori II.

La dublu fete, Andreea Teglaș, de la Mureșul Luduș, alături de Ramona Chiripuci(CSM Giurgiu) a cucerit medalia de argint și titlul de vicecampioană națională. La dublu mixt, Ungvari Evelyn, de la Clubul Sportiv Școlar Tg.Mureș, alături de Dragoș Bujor(CSA Steaua București) a ocupat locul secund, adjudecându-și medalia de argint. În finala probei, Ungvari și Bujor au pierdut cu 3-1 în fața cuplului alcătuit din Alexandra Zaharia (Farul Constanța) și Andrei Tomică(CS Pristavu Câmpulung).

Foto: Federația Română de Tenis de Masă/facebook