Doi actori cunoscuți și îndrăgiți, un autor de succes și o comedie reușită au fost ingredientele unei seri de teatru la Reghin, în data de 16 mai 2019.
Piesa de teatru ”Rivalii”, cu Ion Isaiu și Sorin Misirianțu, după Harold Pinter a adus față în față un actor și un romancier într-o dispută acerbă pentru aceeași femeie.
Textul scris de dramaturgul britanic Harold Pinter a fost montat de puțină vreme la Teatrul de Club din Cluj, îndrumat de peste 10 de ani de către Sorin Misirianțu, actor, regizor, scenarist.
”La Teatrul de Club s-au montat peste 300 de spectacole. Cu Ioan Isaiu sunt la a 10-a colaborare, la piesele la care eu le-am regizat, piese pe care le-am itinerat în toată țara, aș putea spune chiar în toată lumea, având în vedere că spectacolele noastre au ajuns și dincolo de ocean, în Canada și chiar în Cuba. Este singura trupă din România care a jucat până și în Havana, Cuba” afirmă Sorin Misirianțu.
La Reghin mă simt ca acasă…
”Sunt născut în județul Mureș, la Sărmașu. La Târgu Mureș am montat patru piese ale Teatrului Național, la Reghin nu vin pentru prima oară, așa că pot afirma că aici sunt acasă. În general în orașele în care nu există teatru ai fi tentat să crezi că publicul nu este format, că nu este un spectator cultivat (nu neaparat citit ci cultivat special pentru piesa respectivă). Pot spune că spre surprinderea mea la Reghin, Târnăveni, Dej publicul este avizat. Publicul se diferențiază prin gradul lui de cultură, în funcție de gradul lui de a percepe spectacolul, a numărului de spectacole pe care le-a văzut, nu există o uniformizare. Nimeni nu seamănă cu nimeni, la fel cum nu seamănă două amprente” subliniază actorul.
”Am venit cu drag la Reghin…
pentru că e un public spectator cu mare drag de teatru. Pentru a patra oară venim în fața publicului din Reghin cu o nouă comedie. Noi nu știm să facem altceva decât comedie. ”Rivalii” este o piesă tipic americană despre competiția a doi bărbați care iubesc aceeași femeie. Unul din postura de soț, celălalt din postura de amant și pentru că exact la fel cum se întâmplă in viață, unul dintre ei are de câștigat sau amândoi au de pierdut. Vom vedea la sfârșitul piesei cine câștigă sau dacă pierd amândoi.
Orice oraș din România mai mic de 100.000 de locuitori simte nevoia de spectacol, de entertaiment dar nu de genul celui difuzat la televizor, ci live, pe scenă și de calitate. La televizor se fac producții subțirele… Noi facem turnee prin țară, asta am dorit, să readucem teatrul în orașele mici și mijlocii. Am bătut cu spectacolele noastre foarte multe orașe cu mai putin de 10.000 de locuitori și întotdeauna am simțit că suntem foarte bine primiți, așteptați. La fel simțim și atunci când mergem cu spectacolele în diaspora, unde oamenii nu așteaptă doar manele și cântăreți de muzică populară. Ei vor actori, vor teatru, vor calitate” spune Ion Isaiu.
Ne paște tehnologizarea, globalizarea și îndobitocirea voită a populației…
”Foarte puține deplasări se mai fac acum cu genul acesta de spectacole pentru că actorii au devenit comozi. Mulți actori consideră că nu are rost să meargă până în Germania pentru că acei bani îi câștigă și aici, dar nu despre asta e vorba… e vorba să “împrăștii” cultură, actul cultural într-o societate avidă, atunci când oamenii de multe ori nu mai deschid o carte nu mai lecturează, cum făceam noi pe vremuri. Asta ne paște… tehnologizarea, globalizarea, îndobitocirea voită a populației” afirmă cu regret actorul.
GRAMA IMOLA
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.