„Romanian Fashion Philosophy se va desfăşura timp de douăsprezece zile, la Bucureşti, la Ambasad’Or Events, în perioada 17 – 19 octombrie, şi la Târgu Mureş, la Cetatea Medievală, între 19 şi 28 octombrie”, a declarat Ionuţ Constantin, organizatorul evenimentului.
Potrivit organizatorului Romanian Fashion Philosophy, la Târgu Mureş, începând din 19 octombrie, timp de zece zile, vor avea loc mai multe evenimente, de la concerte de muzică populară, uşoară şi rock, la conferinţe, expoziţii şi lansări de branduri.
„Evenimentul de la Târgu Mureş se numeşte ‘100 de ani în zece zile’, pentru că timp de zece zile în Cetatea Medievală din Târgu Mureş vor avea loc diferite acţiuni. Aşa cum anul acesta sunt organizate foarte multe evenimente cu ocazia Centenarului – 100 de ani istorie, 100 de ani de medicină şi multe altele -, la fel venim şi noi cu 100 de ani de modă, dar şi cu o expoziţie spectaculoasă organizată de AGERPRES. Printre invitaţii care şi-au confirmat prezenţa se numără foarte mulţi politicieni, Dumitru Prunariu, primul cosmonaut român, formaţii şi interpreţi de muzică. Un invitat special sper că va fi doamna prim-ministru, care a anunţat că va merge la un astfel de eveniment şi sper că va fi evenimentul nostru”, a mai spus Ionuţ Constantin.
Prin activităţile desfăşurate în cadrul proiectului Romanian Fashion Philosophy se doreşte evitarea „pierderii” tinerelor talente care, prin activităţile lor, ar putea contribui activ la dezvoltarea socială a ţării, precizează organizatorii.
AGERPRES
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.