Actionarii Romgaz au hotarat miercuri sa ia act de conținutul unei adrese a Curții de Conturi Sibiu din 1 iunie 2016 si de deciziile subsecvente acesteia, prin care compania este obligata sa ia masuri de stabilire a intinderii unor prejudicii de peste 200 de milioane de lei si de recuperare a acestora pana pe 29 iunie 2018. Curtea de Conturi a constatat printre altele ca Romgaz nu a repartizat dividende cuvenite actionarilor de 14,9 milioane de lei, ca a livrat gaze pe piata reglementata, peste obligatia legala, la preturi mai mici decat pe piata libera, pierderea fiind de 177,9 milioane lei, ca au fost decontate bilete de avion incluse in pretul unor vacante in strainatate sau ca au fost platite ilegale servicii de consultanta catre firma „Bostina si Asociatii”.
Neregulile constatate de Curtea de Conturi, conform deciziei din iunie 2016
Nerepartizarea unor dividende. Romgaz nu a repartizat pe seama rezultaului, in vederea distribuirii de dividende, contravaloarea unor iesiri din evidenta reprezentand cheltuieli cu abandondarea unor lucrari de investitii aferente unor sonde de explorare pentru care nu s-au confirmat rezerve exploatabile si care au fost realizate din cota de dezvoltare.
Valoarea cheltuielilor realizate din cota de dezvoltare netrecute la venituri, reprezentand iesiri din evidenta pentru unele lucrari de investitii aferente unor sonde de explorare pentru care nu s-au confirmat rezerve exploatabile, este de 29,9 milioane lei. Prin nerepartizarea unei cote de cel putin 50% din aceasta suma, dividendele cuvenite actionarilor au fost diminuate cu 14,9 milioane lei.
Gaze vandute la pret mai mic. In perioada 2013-2015, Romgaz a livrat pe piata reglementata o cantitate de gaz din productia interna necesar pentru acoperirea consumului clientilor casnici si producatorilor de energie termica mai mare cu 8 milioane MWh decat obligatia legala, pretul de livrare de pe piata reglementata fiind mai mic decat cel de pe piata libera. Valoarea estimativa a abaterii este de 177,9 milioane lei.
Bilete de avion decontate nejustificat . In 2015, Romgaz a decontat nejustificat contravaloarea biletelor de avion inclusa in costul total al biletelor de odihna si tratament in afara tarii. Valoarea prejudiciului stabilit pe esantionul verificat a fost de 353.596 lei.
Plati ilegale pentru servicii de consultanta catre „Bostina si Asociatii”. In perioada mai 2013-mai 2015 s-au platit nelegal servicii de consultanta si asjustenta juridica catre societatea civila de avocati „Bostina si Asociatii” in baza unui contract de asistenta juridica din mai 2006, fara ca Romgaz sa obtina aprobarea de la ordonatorul principal de credite. Valoarea abaterii reprezentand prejudiciu cert pentru platile nelegale este de 622,4 milioane lei.
Plati incorecte pentru investitii. Romgaz a acceptat la plata situatii de lucrari de investitii contractate cu SC Foraj Sonde SA Craiova, in care au fost cuprinse in mod incorect cote de cheltuieli directe ale angajatorului, reprezentand contributii aferente salariilor, la articolele de deviz „utilaj” si „transport”. Valoarea abaterii pe esantionul verificat este de 1,05 milioane lei.
Sporuri incorecte pentru persoane cu functii de conducere. Romgaz a acordat persoanelor cu functii de conducere un spor pentru lucru sistematic peste programul normal de lucru, fara ca acest timp sa fie demonstrat prin documentele legale de evidenta din care sa rezulte timpul efectiv lucrat peste programul normal de lucru. Valoarea abaterii pe esantionul verificat este de 9,1 milioane lei, fiind valoarea sporurilor pentru functii de conducere acordate in 2013 si 2014.
Prelungire de termen pentru recuperarea prejudiciilor
Romgaz trebuia sa ia masuri pentru recuperarea prejudiciilor inca din 2016. Curtea de Conturi Sibiu a acordat o prelungire pana la data de 29 iunie 2018 a termenului pentru ducerea la indeplinire de catre Romgaz a masurilor dispuse prin decizia 26 de la 1 iunie 2016.
Este a doua prelungire acordata de Curtea de Conturi Sibiu. Initial, potrivit deciziei din iunie 2016, Romgaz trebuia sa implementeze masurile cerute de Curtea de Conturi pana pe 27 ianuarie 2017. Insa, acestea nu au fost indeplinite la termen. Astfel, a fost fost stabilita o prelungire a termenului pana pe 15 decembrie 2017, care nici acesta nu a fost respectat. Trebuie mentionat ca pe 14 decembrie 2017, Consiliul de Administratie al Romgaz a decis demiterea lui Virgil Metea din functia de director general al companiei, desi acesta se afla in plin mandat acordat in baza OUG 109/2011, fiind considerat resposabil de prejudiciile constatate de Curtea de Conturi. Vezi aici amanunte.
Ce solicita Curtea de Conturi de la Romgaz pana pe 29 iunie
Repartizarea ieşirilor din evidenţă reprezentând abandonarea unor lucrări de investiţii aferente unor sonde de explorare pentru care nu s-au confirmat rezerve exploatabile, prin diminuarea cotei de dezvoltare, pe seama rezultatului si repartizarea acestuia pe seama situatiilor financiare ale anului 2016, conform prevederilor legale
Identificarea cantitatilor de gaze naturale livrate pe piata reglementata peste cantitatea pe care era obligat sa o livreze conform datelor comunicate de catre Directia Operator Piata Gaze Naturale organizata in cadrul Transgaz la inchidere de luna, pentru fiecare client, stabilirea intinderii prejudiciului rezultat din diferenta dintre pretul de vanzare pe piata reglementata si cel de pe piata libera, aferent cantitatii de gaz livrat in plus pe piata reglementata si recuperarea acestuia.
Stabilirea intinderii prejudiciului reprezentand contravaoarea biletelor de avion decontate nejustificat salariatilor care au beneficiat de bilete de odihna si tratament in statiuni din afara tarii si recuperarea acestuia conform prevederilor legale
Stabilirea intinderii prejudiciului reprezentand plati nelegale aferente contractelor de asistenta juridica incheiate cu nerespectarea prevederilor legale si recuperarea acestuia conform prevederilor legale
Identificarea tuturor situatiilor de plata la lucrarile de investitii, prin care au fost acceptate in mod eronat sume reprezentand cheltuieli directe aferente angajatorului reprezentand contributii de asigurari sociale, asigurari de sanatate, somaj, fond garantare salarii, fond risc si accidente, fond persoane cu handicap si fond concedii si indemnizatii, la articolele de deviz „utilaj” si „transport”, calcularea, stabilirea intinderii prejudiciului si incasarea acestuia.
Identificarea platilor nejustificate reprezentand sporul acordat pentru lucru sistematic peste programul normal de lucru, calcularea, stabilirea intinderii prejudiciului si incasarea acestuia.
Compania Romgaz va fi obligata sa comunice trimestrial modul de implementare a masurilor. Primul termen de raportare este 15 aprilie 2018. Nerecuperarea prejudiciilor constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoarea de la 3 luni la un an sau cu amenda.
Hotnews
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.