Una dintre principalele atracţii pentru turiştii care vin, în aceste zile, în rezervaţia floristică Tinovul Mohoş, din judeţul Harghita, este o plantă carnivoră, denumită „Roua Cerului”, care a început deja să înflorească.
Planta se hrăneşte cu insecte chiar şi de 15 sau 20 de ori mai mari decât ea, acestea fiind ademenite cu nişte tentaculele acoperite cu picături de sevă otrăvitoare.
„Este un loc unic în lume. Foarte mulţi care vin la Lacul Sfânta Ana, dar în tinovul Mogoş nu intră, este o greşeală mare pentru că Tinovul Mogoş este mult mai frumos decât lacul Sfânta Ana”, spune Gasner Wolf, turist, citat de Observator.
Dosa Levente, administratorul rezervației spune că, în termeni simpli, „Tinovul Mohoş e o mlaştină specială care s-a născut dintr-un lac vulcanic, în urma activităţii vulcanice prin Lacul Sfânta Ana. Acum câteva zile, circa o săptămână au început să apară şi cele mai interesante plante din Tinov. Este vorba de roua cerului, droserele care sunt plante carnivore.”
În aria protejată, turiştii merg pe deasupra unui lac acoperit cu un strat gros de turbă, pe o potecă bine ancorată.
Tinovul Mohoş are 240 de hectare, dintre care 80 sunt de mlaștină. Luciul apei se întrezărește ici-colo, iar pe maluri sunt plante carnivore.
Taxa de acces este de 40 de lei pentru fiecare mașină. Include ghid autorizat și coborârea până la Lacul Sfânta Ana.