Biserici din lemn: Sanctuare de meșteșug și credință.
Răspândite în toată România, ascunse printre coline și livezi, bisericuțele de lemn aduc bucurie nu doar pelerinilor, ci oricărui căutător de frumos. Pătrundem cu respect în aceste locașuri sacre, admirăm împreună arta veche, naivă, sculpturile și frescele uitate din alt timp, de credință și legendă.
Simțim cum inima bate mai cuminte sub cupola arcuită. Altădată pline de săteni, acum în deplină liniște, ne cheamă să respirăm înăuntru simplitatea și smerenia, odată cu mirosul pereților vechi de stejar, ori cel de tămâie și lumânări.
Biserica de lemn din Chiraleş este o biserică umblătoare, care nu s-a mutat într-un sat oarecare, ci chiar la un muzeu al satului, în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca.
Stilistic, datează de la sfârșitul secolului al XVII-lea. Turnul său, cu coiful aproape conic și poala mult lărgită, ca nişte volane, atrage privirile vizitatorului, fiind o dovadă a măiestriei meșterilor populari.
Biserica impresionează prin elementele decorative deosebite: funia-brâu sculptată, încrestăturile de la uşi, cu motive foarte vechi, decorul aripilor şi consolelor din exterior, răsuflătorile decupate artistic în pereți, destinate eliminării fumului lumânărilor. Remarcabilă este și pictura murală în tehnica Al Secco.
Ajuns în incinta muzeului în aer liber, descoperă și alte comori ale arhitecturii populare românești!
Scurtă incursiune istorică
Biserica de lemn a fost construită în satul Chiraleș din județul Bistrița-Năsăud, fiind atestată documentar pentru prima dată în jurul anului 1622. Atanasie Popa, preot şi important istoric al culturii şi artei româneşti, a lăsat moştenire studii valoroase ce privesc bisericile de lemn din Transilvania. Printre bisericile cercetate de acesta se află și cea din Chiraleş, studiul cuprinzând informații importante despre pictura bisericii în starea în care se afla în anul 1937, precum și descifrarea câtorva inscripții legate de originea lăcașului.
La anul 1777 se află pomenit Cusaiu, ca fiind zugravul ce a pictat altarul, finalizarea picturii începută în anul 1769, fiind atribuită lui Ioan Ştențel din Sânmărghita.
Continuare pe Romania-atractiva.ro