Pe urmele cavalerilor: O călătorie legendară prin castelele României!
Ne întoarcem în timpul regilor, cavalerilor și al marilor bătălii, într-o incursiune încărcată de istorie și mister. Trecem împreună prin sălile unde ecourile balurilor încă răsună, iar fastul regal întâlnește umbrele dure ale unor timpuri demult apuse.
De la ruinele misterioase, până la fortificațiile transformate și restaurate în sute de ani, fiecare zid ne vorbește despre o istorie europeană mai puțin cunoscută, împletită cu povești și legende. Aici aflăm secretele nobililor și descoperim capitole de istorie pline de glorie și oameni falnici, dar și de vremuri întunecate de tortură și trădare.
Castelul Urmánczy domina cândva Lunca Mureșului cu turnul său zvelt și volumetria jucată, compusă din mai multe volume alipite. Zidurile groase, așezate pe un soclu masiv de piatră, dau construcției un aer ce seamănă voit cu cel al unui castel medieval, dar surprind cu elemente îndrăznețe ale stilului Secession, o variație specific vieneză a stilului Art-Nouveau.
Familia Urmánczy a marcat puternic istoria acestui loc, prin contribuția lor la viața socială și culturală a orașului Toplița. O plimbare prin castel, dar și prin împrejurimile sale, ne ajută să înțelegem mai multe despre viața și ambițiile acestei familii de nobili, dar și modul abrupt în care războaiele și comunismul au schimbat iremediabil viața unei societăți înfloritoare.
În zilele noastre, castelul a ajuns să facă din nou parte din viața comunității. Urmașii Urmánczy au reintrat în posesia edificiului și duc mai departe spiritul generos al familiei prin intermediul asociației Positive Transylvania. Mai mult decât un obiectiv turistic, el este în prezent o locație ce găzduiește evenimente culturale, artistice, dar și un loc de promenadă și relaxare, prin poziționarea sa în inima orașului Toplița.
Scurtă incursiune istorică
Castelul a fost construit în apropierea râului Mureș, în perioada cuprinsă între anii 1903 și 1906, la comanda nobilului de origine armeană Jeromos Urmánczy, conform proiectului elaborat de arhitectul tirolez Vigilio Giacomuzzi. Deși inițial era destinat ca reședință familială, a fost folosit foarte puțin în acest scop. La scurt timp după finalizarea construcției, în timpul Primului Război Mondial, castelul a fost ocupat de Divizia 14 Infanterie a Armatei Române. Proprietarii au revenit în castel în jurul anului 1920, însă în 1945 au fost alungați și întreaga lor avere a fost confiscată.
De atunci, clădirea a cunoscut diverse funcții, care au necesitat numeroase modificări atât la interior, cât și la exterior. A fost utilizat ca spital și maternitate sau ca sediu al Muzeului de Etnografie și Folclor, iar în 2006 a fost transformat în Centrul Cultural Toplița. Din 2009 este administrat de către Asociația Positive Transylvania.
Continuare pe Romania-atractiva.ro
Sursa: Iubesc Transilvania România