Castrele romane, la granița imperiului roman în Dacia, pe frontiera strategică.
Străbatem castrele romane prin inima fostei Dacii și descoperim componente ale Limesului dacic, cea mai extinsă frontieră a Imperiului Roman pe teritoriul Europei continentale.
De la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, la ruinele Cetății Romano-Bizantine Sucidava, drumul de 1500 de kilometri, de-a lungul drumurilor sării și aurului dacic, ne prezintă cele mai complexe sisteme de apărare din lumea antică. Fiecare cetate, vizitabilă sau încă îngropată, dezvăluie un capitol fascinant al strategiei militare, dar vorbește mai ales despre ingineria și organizarea care au modelat provincia.
Pentru pasionații de istorie, arheologie și strategie militară, acest traseu este o călătorie revelatoare a gloriei, forței și vulnerabilității celei mai mari puteri imperiale ale antichității.
Centrul minier de exploatare a aurului Alburnus Maior (Roșia Montană de astăzi) era cel mai important din Dacia romană.
Din acest motiv, romanii construiseră în zonă fortificații cu rol de supraveghere și apărare, una dintre acestea fiind Cetățeaua de la Abrud, datată în secolele II-III d.Hr.
În prezent, mai pot fi observate valul de pământ și șanțul de apărare de pe latura nord-vestică a acestei fortificații romane.
Iar ceea ce în antichitate era un valoros punct de observație, astăzi este un minunat loc de belvedere, care te așteaptă să-l cuprinzi nu numai cu privirea, ci și cu inima!
Continuare pe Romania-atractiva.ro