Comisiile reunite de buget-finanţe ale Parlamentului au aprobat joi bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului pe anul 2018, în forma propusă de Guvern.
Bugetul MTS pe 2018 se ridică la 517.286.000 lei, o creştere cu 15,32% faţă de anul anterior.
Potrivit prezentării susţinute marţi de ministru, în cadrul comisiilor reunite pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport ale Parlamentului, priorităţile pentru 2018 sunt, de asemenea, modernizarea şi reabilitarea bazelor sportive, finalizarea lucrărilor de transformare a patinoarului artificial descoperit în patinoar acoperit de la Târgu Mureş.
De asemenea, Dunca a anunţat demararea proiectului „România în mişcare”, precum şi întâlniri ale copiilor şi tinerilor din diverse regiuni ale ţării, prin intermediul profesorilor de educaţie fizică şi sport şi ale părinţilor, cu reprezentanţii celor mai importante federaţii sportive.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.