ZIUA II
Cea de-a doua zi de desfășurare a manifestărilor din cadrul Festivalului ProEtnica de la Sighișoara a adus pe scena în aer liber din Piața Cetății o serie de artiști profesioniști și amatori care au împărtășit unei numeroase asistențe elemente de cultură tradițională specifice etniei din care fac parte.
Asociația Macedonenilor a prezentat dansuri tradiționale, Uniunea Elena a adus în scenă cantece și dansuri specific grecești, Asociatia Elijah a venit cu Ansamblul artistic de dansuri Veselija din Sibiu, iar Uniunea Armenilor – cu un dans specific, sub simbolul rodiei – fructul național al Armeniei.
Seara, pe scenă au urcat reprezentanții Forumului German din Sibiu, cu o trupă de dansuri săsești, apoi, dansatorii din cadrul amsamblului Zorile Carașovei al Uniunii Croaților, dansatorii ansamblului Serenada al Ligii Albanezilor, corul Tihii Dunai al Comunității Rușilor Lipoveni, Asociația Bogancs-Zurbolo Egyeslet reprezentând Uniunea Democrată Maghiară și Ansamblul de cor și dansuri Lastivocica din Dăramănești-Suceava, reprezentand Uniunea Culturală a Rutenilor din România.
O paradă a diversității etno-culturale a prilejuit etalarea celor mai frumoase costume populare ale etniilor prezente în ziua a doua pe scenă.
Ultimele două spectacole ale serii au fost prezentate de Bucharest Klezmer Band și de Maia Morgenstern împreună cu Teatrul Evreiesc de Stat, sub egida Federației Comunităților Evreiesti din România. Celebra actrită Maia Morgenstern a avut o evoluție scenică de excepție în cadrul spectacolului intitulat “De la Caragiale la Șalom Alehem”.
În programul zilei au mai figurat o masă rotundă despre dialogul interconfesional, moderată de dr Aurel Vainer, președintele Federației Comunităților Evreiești din România cu participarea reprezentanților a mai multe culte, și un simpozion în care dr. Aurel Vainer s-a aflat în dialog cu scriitorul Răsvan Popescu și cu criticul Daniel Cristea Enache.
Alte manifestari indoor au fost comunicarea Larisei Popescu de a Asociația Lume Bună cu tema” Exprimare creativă și Dialog intercultural” și cea despre Standardele europene în drepturile minorităților nationale (Vincze Lorant – președinte FUEN).
Festivalul ProEtnica editia a XV-a are loc la Sighișoara în perioada 17-20.08.2017. Este cea mai amplă manifestare culural-artistică din România, dedicată dialogului intercultural.
Pe scena festivalului, sunt prezentate mai mult de 60 de spectacole artistice iar în cetate a fost organizat un târg de arte și meserii cu obiecte tradiționale fabricate de către participanți. O expoziție de artă plastică prezinta lucrări ale artiștilor contemporani aparținând minorităților naționale. Programul mai cuprinde proiecții de film care abordează tema dialogului intercultural precum și 2 workshop-uri moderate de Asociația Lume Bună din București. Fiecare zi a festivalului se încheie cu un concert susținut de formații și artiști români.
Un element de noutate este organizarea, în marja Festivalului, împreună cu Asociația Divers, a Academiei Interculturale de vară, cu 20 de participanţi din ţările europene.
ProEtnica reunește mai mult de 700 de reprezentanți ai celor 20 de minorități naționale din România și le oferă oportunitatea de a împărtăși obiceiurile lor și de a se se angaja activ în dialogul intercultural prin diferite canale. În felul acesta, Festivalul contribuie la consolidarea păcii interculturale într-o societate românească pluralistă și democrată.
Festivalul are loc în perioada 17-20 august 2017 și este organizat de Asociația Centrul Educațional pentru Tineret Sighișoara şi este finanțat de către Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României și Consiliul Județean Mureș, în calitate de parteneri, precum și de către Guvernul României, prin Ministerul Culturii și Identității Naționale și Municipiul Sighișoara, în calitate de finanțatori.
Evenimentul se bucură și de sprijinul Ambasadei Republicii Federale Germania București, Institutul Cultural Român din cadrul Guvernului României, Centrul Național de Cultură a Romilor din cadrul Guvernului României, Institutul Cultural Român, FUEN (Federal Union of European Nationalities), Institutul pentru Relații externe din Stuttgart (Institut für Auslandsbeziehungen Stuttgart) și Ministerul pentru Știință, Cercetare și Cultură al Landului Brandenburg al Republicii Federale Germania.
Programul poate fi accesat pe www.proetnica.ro
La Sighisoara, s-a, joi, 17.08.2017 ediția a XV-a a Festivalului ProEtnica – cea mai amplă manifestare cultural-artistica din România, dedicată dialogului intercultural.
Festivalul are loc în perioada 17-20 august 2017 și este organizat de Asociația Centrul Educațional pentru Tineret Sighișoara şi este finanțat de către Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României și Consiliul Județean Mureș, în calitate de parteneri, precum și de către Guvernul României, prin Ministerul Culturii și Identității Naționale și Municipiul Sighișoara, în calitate de finanțatori.
Evenimentul se bucură și de sprijinul Ambasadei Republicii Federale Germania București, Institutul Cultural Român din cadrul Guvernului României, Centrul Național de Cultură a Romilor din cadrul Guvernului României, Institutul Cultural Român, FUEN (Federal Union of European Nationalities), Institutul pentru Relații externe din Stuttgart (Institut für Auslandsbeziehungen Stuttgart) și Ministerul pentru Știință, Cercetare și Cultură al Landului Brandenburg al Republicii Federale Germania.
Un element de noutate este organizarea, in marja Festivalului, împreună cu Asociația Divers, a Academiei Interculturale de vară, cu 20 de participanţi din ţările europene.
Într-o alocutiune rostită la deschiderea oficială, directorul Festivalului, Volker Reiter a subliniat că ProEtnica are menirea de a consolida pacea interetnică în societate și prin aceasta, contribuie, nemijlocit, la stabilitatea statului român care protejeaza minoritățile naționale și încurajează dialogul intercultural și interetnic. Obiectivul nostru, a mai spus directorul festivalului, este de a promova România drept stat model în ceea ce privește protecția minorităților naționale.
Timp de patru zile, pe scena festivalului, vor fi prezentate mai mult de 60 de spectacole artistice iar în cetate va fi organizat un târg de arte și meserii cu obiecte tradiționale fabricate de către participanți. O expoziție de artă plastică va prezenta lucrări ale artiștilor contemporani aparținând minorităților naționale, precum și 2 workshop-uri. Fiecare zi a festivalului se va încheia cu un concert susținut de formații și artiști din rândul minorităţilor.
In prima zi a manifestarii, au urcat pe scenă fomații artistice ale Uniunii Culturale a Rutenilor, Uniunii Bulgare din Banat, Asociației Macedonenilor, Federației Comunităților Evreiești, Ligii Albanezilor, Uniunii Ucrainenilor, Uniunii Elene.