Peste 20 de voluntari ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș și ai SMURD Târgu Mureș au fost „victimele” scenariilor accidentelor rutiere de la Competiția Mondială de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat (World Rescue Challenge), care s-a desfășurat la Târgu Mureș, începând din 30 august până duminică seara.
Deși cele 66 de echipaje din concurs, 34 de echipe de descarcerare și 32 de echipe pe partea de traumă, venite din 16 țări, au fost în centrul atenției, efortul salvatorilor ar fi fost incomplet fără aportul voluntarilor ISU Mureș și SMURD Târgu Mureș, adică „victimele” care au trebuit salvate.
Una dintre „victime” este Sandra Ioana Sima…
… voluntar al SMURD Târgu Mureș, studentă în anul II la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Târgu Mureș, la Asistent medical generalist, care a fost și „victimă”, dar a și pregătit o serie de „victime”, astfel încât scenariile să fie cât mai realiste.
„Sunt voluntar de aproximativ 4 ani la SMURD și de trei ani fac gărzi pe Terapie Intensivă. La această Competiție eu sunt ‘victima’ cazurilor de traumă și de prim-ajutor, dar ajut și la pregătirea ‘victimelor’, ca să le aduc în scenă. Pentru ca o ‘victimă; să pară reală, o machiez, astfel să arate cât mai aproape de realitate. Avem grijă ca totul să meargă conform planurilor, să nu se întârzie cu scenariile, să adunăm materialele în urma probelor. Zilele acestea au fost destul de intense, mai ales la traumă complexă cu două victime, unde colegii mei (paramedicii ISU Mureș n.r.) s-au descurcat foarte bine, spun eu, acum să vedem ce spun și evaluatorii. Suntem în total 20 de ‘victime’, voluntari ai ISU Mureș, care sunt pe partea de stingere, și voluntari SMURD Târgu Mureș. Zece sunt pentru partea de descarcerare și zece pe partea de traumă și facem pin rotație”, a declarat, pentru AGERPRES, Sandra Ioana Sima.
Voluntara Sandra Ioana Sima urmează exemplul tatălui ei, plt. adj. șef Ioan Sima, cel care a participat la competiția mondială ca membru al echipei ISU Mureș, alături de plt. adj. Sergiu Cotea, comandantul de echipaj pe lotul de descarcerare, plt. maj. Claudiu Miheșan și plt. maj. Vlad Toma și de paramedicii plt. maj. Eugen Anca și plt. maj. Adrian Săcărea.
Un alt voluntar…
… implicat în buna desfășurare a Competiției Mondiale de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat (World Rescue Challenge) este Alina Oltean, elevă în vârstă de 17 ani, voluntar paramedic, fiica fostului șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș, general (r) Dorin Oltean, cel care a coordonat la Târgu Mureș organizarea evenimentului.
„Ajut în toate locurile, atât ca translator, cât și ca al treilea membru al echipei. Fac tot ce pot să îi ajut pe toți. Echipa din concurs e formată din doi membri, însă au nevoie de un ajutor din public, iar eu intervin și fac tot ce mi se spune. Este foarte dificil, fiindcă trebuie să depun foarte mult efort, dar îmi place foarte mult ceea ce fac. La această competiție mondială am muncit 11-12 ore pe zi. Dar fac din plăcere ceea ce fac, sunt paramedic voluntar de un an și îmi place extrem de mult. Sunt foarte fericită pentru tatăl meu, fac tot ce îmi stă în putință să îl ajut. Suntem mulți voluntari paramedici, 10, plus câțiva colegi care vor deveni în curând paramedici”, a precizat Alina Oltean.
Ea este elevă la Colegiul Național „Unirea” din Târgu Mureș și, în ciuda implicării sale ca paramedic voluntar, nu va urma această carieră, ci are de gând să studieze Psihologia.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), secretarul de stat dr. Raed Arafat, a declarat că la buna desfășurare a Competiției Mondiale de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat (World Rescue Challenge) de la Târgu Mureș și-au adus contribuția numeroși voluntari, elevi de la Școala de Pompieri Boldești, ISU Mureș, ISU București, voluntari ai Fundației pentru SMURD, pe toate componentele, de la pregătirea victimelor, la crearea scenariilor prin așezarea mașinilor în pozițiile dictate de organizatori.
La organizarea celei de-a 18-a ediții a Competiției Mondiale de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat, care a înregistrat cel mai mare număr de echipe din istoria competiției, au contribuit peste 700 de persoane, dintre care 450 din străinătate.
În concursuri au fost înscrise 284 de persoane, reprezentând 34 de echipe de descarcerare și 32 de echipe pe partea de traumă din 16 țări ale lumii.
AGERPRES