Într-o zi așteptam în stația de autobuz. Două fetițe vin la mine și-mi cer sa le dau 50 de bani. Le întreb cine le-a trimis la cerșit și unde le sunt părinții. Una, mai mărișoară, îmi spune că mama ei e șomeră, iar tatăl lucrează ca ziler, dar că bea toți banii. Cealaltă, de vreo 5 anișori, îmi spune că părinții au părăsit-o de mică și că stă pe stradă, împreună cu alți cerșetori. Le spun că având în vedere că au o situație atât de dificilă voi suna la Protecția Copilului care le va lua și le va oferi o locuință într-o casă de tip familiar. Mă fac că sun, dar în momentul acela, speriindu-se fetele recunosc repede: „Nu suna domnu’, că părinții sunt după colț, la magazin!”
Iată ce înseamnă de cele mai multe ori cerșetoria: o formă de înșelăciune, prin care niște oameni ne fac să credem că sunt incapabil să-și câștige pâinea sau mai rău, se folosesc de copii pentru a câștiga un ban nemuncit (potrivit statisticilor, 70.000 de copii stau pe străzi și cerșesc, în România). Iar câștigurile cerșetorilor nu sunt mici: cercetările arată că aceștia câștigă de la 1.500 la peste 4-5.000 de lei pe lună! Deci, cei mai mulți români fac milostenie unora care câștigă mai mult decât ei!
Desigur, eu nu critic milostenia. Dar, cerșetoria ca meserie este un păcat greu, căci cerșetorul nu-și folosește puterile lui trupești și sufletești ca să-și câștige pâinea, ci înșală și exploatează pe alții ca să mănânce, arată Biserica. De asemenea, și cel ce dă, trebuie să bage de seama cui dă. Cel ce este cu adevărat în neputință de a-și câștiga pâinea, poate să cerșească, dar să nu bea și să fumeze ceea ce capătă.
Mai grav este că, încurajând cerșetoria, prin milostenia fără discernământ, încurajăm și exploatarea anumitor persoane fiindcă, de foarte multe ori, cerșetorii copii, bătrâni sau bolnavi sunt obligați să cerșească, iar banii nu le rămân lor, ci „stăpânilor” lor. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „să transpire bănuțul în mâna voastră până ce faceți milostenie”.
În acest sens, părintele Feier, citat de site-ul bistriteanul.ro, spunea: „ Unii și-au făcut din cerșetorie o adevărată industrie. Adică, racolează copii amărâți, oameni sărmani, bătrâni sau cu handicap și-i pun undeva într-un colț și se ceartă pe locurile de cerșetorie. Omul trebuie să fie conștient că nu-i dă la amărâtul ală care întinde mâna, ci banii aceia ajung în mana celui care gestionează afacerea. Nu trebuie dat niciun ban unui om pe care nu-l cunoști bine (mai ales copiilor, căci ei sunt cei mai exploatați n.r.). Doar celui care știi clar că e necăjit”.
Titi Dălălău