Şaisprezece case din judeţul Mureş, opt din satul Saschiz şi opt din satul Cloaşterf, au fost selectate pentru includerea în ruta satelor cu arhitectură tradiţională, a căror restaurare este finanţată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
„Iniţial am depus dosarele pentru opt case din Saschiz (a cărui centru istoric este inclus în situl UNESCO), care au fost selectate în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ruta satelor cu arhitectură tradiţională, din Pilonul IV – Coeziune socială şi teritorială, componenta C11 Turism şi cultură – urmând a fi reabilitate în următorii ani. Ulterior, în sesiunea a doua, au fost selectate încă opt case din satul Cloaşterf, care aparţine comunei Saschiz, pentru care sunt în curs procedurile pentru includerea în PNRR. Au fost selectate case cu valoare arhitecturală a căror proprietari să fie dispuşi să accepte condiţiile prevăzute. Pot preciza că din cele 16 case selectate, opt case de la Cloaşterf şi alte două din Saschiz aparţin administraţiei publice locale şi au chiriaşi şi deci nu a fost nicio problemă în privinţa acceptării condiţiilor, una fiind cea includere în circuitul de vizitare turistic pe o perioadă de minimum 5 ani”, a declarat, joi, pentru AGERPRES, primarul comunei Saschiz, Ovidiu Şoaită.
Directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Mureş, Nicolae Băciuţ, a precizat că fiecare casă inclusă în proiect va primi câte 60.000 euro pentru reabilitare şi că instituţia sa, parte din comisia de specialitate, va accepta doar folosirea de materiale tradiţionale, astfel încât să nu fie afectată valoare arhitecturală a imobilelor.
„Suma poate părea mare, însă unele case sunt năruite pe interior, dar e un început bun. Este vorba despre case care corespund arhitectural şi care, după reabilitare, vor fi deschise pentru vizitare de către deţinători. Cerem folosirea de materiale tradiţionale, la reabilitare trebuie să se urmeze geometria tradiţională, iar partea de lemn poate să fie înlocuită cu termopan din lemn, dar să se păstreze cele şase ochiuri mici ale ferestrelor”, a declarat, pentru AGERPRES, Nicolae Băciuţ.
SURSA: agerpres.ro