Între 21-22 septembrie Cetatea din Târgu Mureș se va transforma în cel mai mare loc de joacă popular din Transilvania.
Tema principală a Sărbătorii Meșteșugurilor Ardelenești din acest an este JOCUL, care se va reflecta atât în locație, cât și în programe, transformând astfel cetatea într-un loc de joacă popular unde cei mici vor putea descoperi și experimenta jocurile populare tradiționale și confecționarea acestora, iar cei mai în vârstă vor avea ocazia să-și amintească de copilăria lor.
Evenimentul va include demonstrații de meșteșuguri, activități meșteșugărești, târg de meșteșuguri,
descoperirea unor jocuri populare inedite, precum și diverse expoziții, discuții tematice, prezentări profesionale și de muzică populară, și concerte care vor îmbogăți programul.
Programul complet al celei de-a II-a ediții a Sărbătorii Meșteșugurilor
Ardelenești poate fi consultat aici:
https://emu.ehh.ro/ro/program/