În săptămâna ,,Altfel“, elevii școlilor și grădinițelor din Tîrnăveni au luat parte și ei la programul național „Să ştii mai multe, să fii mai bun”. Profesorii și educatorii și-au pus la încercare imaginația pentru a le oferi copiilor o săptămână educativă, diferită de cele obișnuite. Au vizitat fabrici, ateliere, instituții publice și au creat parteneriate și spectacole.
În vizită la pompieri
Pompierii din Tîrnăveni au primit în săptămâna ,,Altfel“ zeci de vizitatori. Militarii le-au prezentat copiilor tehnica din dotare şi modul în care lucrează cu aceasta la intervenţii. Copiii au folosit furtunuri de apă, s-au echipat cu vestele de salvare şi au urmărit modul de lucru al pompierilor în cazul unor intervenţii.
,,O comoară din nimicuri”
…au realizat din materiale reciclabile, copiii de la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 2 Tîrnăveni reprezentată prin directorul prof. Mineria Daniela Floare şi Şcoala Gimnazială ,,AVRAM IANCU“ reprezentată prin director adjunct prof. Mihaela Istrate, în cadrul proiectului în derulare între cele două unităţi de învăţământ „Explorăm, învățăm, ne jucăm împreună”. Scopul acestei activităţi s-a materializat în diseminarea practicilor de lucru cu materiale reciclabile, sensibilizarea şi conştientizarea copiilor şi a partenerilor educaţionali – părinţii acestora, privind importanţa refolosirii materialelor reciclabile şi paleta largă de lucrări originale ce pot fi realizate.
Toţi copiii au fost răsplătiţi cu Diploma ,,Copil Minunat” şi au împărtăşit impresii şi zâmbete alături de coordonatoarele lor: profesor pentru învăţământul primar Claudia Adela Suciu, Laura Hancu, Lucreţia Grec, Elena Corina Moldovan, Minodora Moldovan şi Maria Lechinţan profesor pentru învăţământul preşcolar, cele care pe tot parcursul zilei i-au învăţat ce înseamnă să fii un copil minunat.
Muguri de primăvară
În cadrul programului ,,Să ştii mai multe, să fii mai bun”, Şcoala Gimnazială Nr. 3 din Tîrnăveni, în colaborare cu Primăria municipiului Tîrnăveni şi Muzeul Municipal au organizat expoziţia de artă plastică ,,Muguri de primăvară”. Au expus elevii claselor I-VIII, de la Şcoala Gimnazială Nr.3. Lucrările au fost realizate sub îndrumarea învăţătoarelor, iar la clasele gimnaziale a profesoarelor Angela Hanc şi Petruţa Hălmaciu. Profesor coordonator al programului a fost Simona Madarasz Hălmaciu.
Ziua Rromilor
Vineri 5 aprilie, la Casa de Cultură ,,Mihai Eminescu” din Tîrnăveni, elevii Școalii Gimnaziale Nr. 3, în colaborare cu Fundaoia Buckner au sărbătorit Ziua Internațională a Rromilor. Evenimentul a fost marcat printr-un spectacol susţinut de către elevii şcolii de poezii, cântece şi dansuri specifice.
Acțiuni de caritate
Copiii Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 4, secțiile română, maghiară și germană împreună cu educatoarele și părinții au organizat în cadrul săptămânii ,,Să știi mai multe, să fii mai bun”, o acțiune care a constat în donații de haine, încălțăminte și jucării pentru copiii defavorizați din oraș. Acțiunea s-a derulat în colaborare cu Fundația Buckner. O parte dintre copiii din Centrul de Zi au fost prezenți în data de 2 aprilie în grădiniță și s-au simțit foarte bine alături de copiii de acolo.
Flori de primăvară la Deaj și Gănești
În cadrul programului „Să ştii mai multe, să fii mai bun”, elevii claselor a II-a A şi a IV-a A de la Şcolile Gimnaziale Deaj şi Găneşti au organizat timp de două zile un parteneriat pe tema: Punţile prieteniei. În prima zi a parteneriatului, elevii Şcolii Gimnaziale „Fagarasi Samuel” din Găneşti s-au deplasat împreună cu învăţătoarea la Şcoala Gimnazială Deaj, unde au pictat și colorat icoane. A doua zi de parteneriat a constat în deplasarea elevilor din clasa a II-a A de la Şcoala Gimnazială Deaj, la Şcoala Gimnazială Găneşti, unde activitatea de bază a fost intitulată: ,,Flori de primăvară”. Aici elevii au confecţionat din hârtie creponată viorele şi narcise.
Activităţile au fost conduse de învăţătoarele Cristina Mureşan de la Şcoala Gimnazială Deaj şi Olga Fodor de la Şcoala Gimnazială „Fagarasi Samuel” din Găneşti, iar parteneriatul a fost realizat cu sprijinul directorilor de la ambele şcoli: dir. prof. Balazs-Kovacs Elisabeta şi dir. adj. Mărioara Avram de la Şcoala Gimnazială Deaj şi dir. Prof. Ladislau Pataki şi dir. adj. Elena Mâţ, de la Şcoala Gimnazială Găneşti.
Mircea Barbu