Prevenirea şi combaterea criminalităţii constituie atributele esenţiale ale activităţii Poliţiei. Transformarea societăţii româneşti a cuprins şi orientarea rolului Poliţiei către reducerea cauzelor şi a condiţiilor care duc la creşterea fenomenului infracţional. Este vorba despre activitatea de PREVENIRE. Această activitate reprezintă ansamblul măsurilor adoptate de societate pentru împiedicarea comiterii de fapte antisociale şi reducerea prejudiciilor cauzate de acestea.
<iframe src=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FPunctul%2Fvideos%2F1880450258680977%2F&show_text=0&width=560″ width=”560″ height=”420″ style=”border:none;overflow:hidden” scrolling=”no” frameborder=”0″ allowTransparency=”true” allowFullScreen=”true”></iframe>
Rolul Poliţiei în orice comunitate este deosebit de important, dar ea nu-şi poate atribui singură meritele rezolvării problemelor legate de siguranţa cetăţeanului, după cum nu este singura responsabilă de existenţa şi gravitatea acestora. Întotdeauna va avea datoria de menţinere a legalităţii şi ordinii şi să protejeze viaţa şi proprietatea membrilor comunităţii.
Prevenirea criminalităţii trebuie să devină o preocupare a fiecărui cetăţean. Aceasta este o necesitate, întrucât criminalitatea afectează viaţa tuturor, de la dreptul fiecăruia de a umbla pe stradă în siguranţă până la cota de asigurare care o plătesc pentru maşini şi case. Mai mult de atât, Poliţia şi cei care şi-au luat responsabilitatea de pază şi protecţie, nu mai puţin fiecare persoană – ca individ sau membru al unei organizaţii – trebuie să-şi unească eforturile pentru a proteja cu succes viaţa şi proprietatea. Este simplu să vorbeşti despre prevenirea criminalităţii, însă aplicarea devine dificilă deoarece tendinţa obişnuită a omului este aceea de neglija conştientizarea problemelor de siguranţă. Modul de a gândi „Mie nu mi se va întâmpla una ca asta!”, este încă foarte des întâlnit.
Tocmai pentru a atrage atenţia oamenilor asupra riscurilor care ne pândesc la tot pasul în viaţa de zi cu zi, se derulează activităţile de informare, în scopul prevenirii criminalităţii. Pentru a atrage şi mai mult atenţia asupra importanţei acestor activităţi, la nivel naţional se organizează SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂŢII.
Anul acesta, “Săptămâna prevenirii criminalităţii”, se află la cea de-a XIV-a ediţie şi se va desfăşura la nivel naţional, în perioada 21-25 mai a.c.. Această manifestare – simbol al activităţii preventive, are rolul a de a reaminti comunităţii importanţa atitudinii preventive şi rolul fiecăruia dintre noi la menţinerea gradului de siguranţă pe care ni-l dorim în oraşul nostru şi nu numai.
Fiecare zi a săptămânii este dedicată unei teme, respectiv prevenirea delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor, prevenirea infracţionalităţii contra patrimoniului (ex: furturi, înşelăciuni), a violenţei în familie, precum şi siguranţa rutieră.
Şi în acest an, intenţionăm organizarea a diverse manifestări în care să implicăm în special copiii şi tinerii: concursuri, jocuri interactive, expoziţii, activităţi stradale.
Activităţile din această săptămână sunt organizate şi coordonate de POLIŢIE, dar foarte important este sprijinul colaboratorilor: Consiliul Judeţean – ATOP, Inspectoratul Şcolar (unităţile de învăţământ), Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, Gruparea de Jandarmi Mobilă, Poliţia Locală Tg-Mureş, Penitenciarul Tg-Mureş, Centrul Regional al ANITP, Centrul Antidrog, IEESR, Salvaţi Copiii Mureş, Crucea Roşie, Biblioteca Judeţeană, ESTIEM, Universitatea „D. Cantemir”, Facultatea de Psihologie, Direcţia de Sport şi Tineret, DGASPC Mureş, Voluntarex, Micii Poliţişti Cristeşti, MASS MEDIA.
Vă invităm să vă implicaţi, în orice mod consideraţi oportun, pentru susţinerea acestor demersuri în interesul comunităţii. Sprijinul Dumneavoastră este binevenit şi va avea o importanţă deosebită pentru ca activităţile organizate să aibă impactul dorit asupra tinerilor şi, implicit, asupra comunităţii noastre.
Mulţumiri tuturor! Vă aşteptăm şi pe Dvs. alături de noi în lupta pentru SIGURANŢĂ!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.