Șapte zile de sărbătoare la Reghin

Șapte zile de sărbătoare la Reghin

Pregătirile pentru organizarea celei de-a XVII-a ediții a „Zilelor Reghinene” sunt în plină desfășurare. S-au pus la punct ultimele detalii legate de buna derulare a activităților pe parcursul celor șapte zile de sărbătoare.
Spre deosebire de anii trecuți, în an centenar, s-a luat decizia ca activitățile să se desfășoare în perioada 9-15 iulie, cu mențiunea că restricțiile de circulație vor fi la fel ca și în anii trecuți, respectiv de joi până luni dimineața, programul de la scenă desfășurându-se în zilele de joi, vineri, sâmbătă și duminică.
Organizatorii au pregătit activități în aer liber, concerte în centrul orașului, dar și în Piațeta din Cartierul Libertății, ore de educație rutieră, expoziții artizanale, proiecții de filme, manifestări sportive, parade de costume populare, expoziție de carte veche, dansuri tradiționale etc.

Ore gratuite de sport

Astfel, luni și marți cei mici pot beneficia între orele 9,00 și 11,00 de ore gratuite de sport: lupte libere, karate și jiu-jitsu la Sala de Sport din Parcul Tineretului. Miercuri, de la 9 la 11 se vor desfășura competiții sportive la Ștrandul Municipal Reghin. Luni, înainte de masă, „Reghinactorii” se vor afla în Parcul Tineretului unde vor prezenta un performance stradal, doi muzicieni, un artist plastic și trei actori se vor juca împreună încercând să incite toate simțurile spectatorilor, provocându-i să interacționeze. Copiii mici și mai mari sunt așteptați de la ora 10,00 la Muzeul Etnografic „Anton Badea” să învețe să facă pâine și alte bunătăți la cuptor.
Cei mari sunt așteptați tot luni, de la ora 19,00, în Piațeta din Cartierul Libertății la un concert simfonic inedit în aer liber, susținut de Opera Group Project Cluj, dirijor Cristian Sandu. În caz de vreme nefavorabilă manifestarea se va desfășura la Casa de Cultură „Eugen Nicoară”.

Educație rutieră

Marți, miercuri și joi între orele 11,00 și 14,00, în Parcul Tineretului, copiii între 5 și 18 ani sunt așteptați cu bicicletele la ore de educație rutieră. „Academia Velo” roagă participanții să se prezinte cu biciclete proprii și cu cască de protecție. „Turul velopotecii” se va desfășura joi, de la ora 17,00, la Pădurea Rotundă, iar duminică de la ora 10,00 se dă startul turului de 50 de kilometri cu cei de la ProEndura, înscrierile se fac între orele 08,00 și 09,45.
Marți, de la ora 16,00 reghinenii sunt invitați cu păturica, coșul de picnic în Parcul Tineretului, unde organizatorii vor pregăti hamace, cărți și multe alte surprize, iar actorii voluntari vor avea un spectacol de reconstituire istorică, intitulat „Garda Națională Alba Iulia”.
Miercuri, în Piațetă, la ora 17,00 va avea loc o paradă a portului popular și dansuri tradiționale intitulat „100 de ani de tradiții românești”. În caz de vreme nefavorabilă manifestarea se va desfășura la Casa de Cultură „Eugen Nicoară”. De la ora 20,30 tot la Casa de Cultură „Eugen Nicoară” va fi proiectat filmul documentar „Marea Unire – România, la 100 de ani”, o producție Agerpres.
Iubitorii de carte sunt așteptați joi, de la ora 17,00, la o expoziție de carte veche, o lansare de carte și un recital de muzică folk – Ovidiu Scridon, la Biblioteca Municipală „Petru Maior”.
Sâmbătă seniorii joacă un amical de la ora 16,00, iar duminică se va desfășura turneul de fotbal pentru juniori la Stadionul Avântul de la ora 09,00, cu participarea C.S.M. Avântul Reghin, C.S.S. Reghin, A.C.S. Best Kids Reghin.

Joi începe distracția la scenă

Pe scena amplasată între cele două parcuri din centru, joi va avea loc deschiderea festivă și premierea elevilor olimpici și a celor cu rezultate excepționale, urmând artiștii reghineni, interpreți de muzică ușoară, seara se va încheia cu recitalul lui Marcel „Șăl” Crăciunescu și Florin Vos.
Vineri la ora 16,00, ansambluri de dansuri și interpreți de muzică populară vor urca pe scenă, urmați de Matilda Pascal Cojocărița și Alexandru Pugna, urmați de Vunk, Zdob și Zdub și Titan.

Gașca Zurli și Carla’ s Dreams

Sâmbătă cei mici se pot bucura de Gașca Zurli, urmați de ansambluri și tineri interpreți de muzică populară, de la ora 18,00 va urca pe scenă Ansamblul profesionist „Jidvei”, Marius Ciprian Pop și Nicolae Furdui Iancu. Seara va fi încheiată de Ioana Ignat, Carla’ s Dreams, Kalapács József din Ungaria.
Duminică de la ora 10,00, ansambluri și interpreți de muzică populară, urmați de Mihaela și Ciprian Istrate împreună cu Ansamblul „Ceteraș de pe Câmpie” și Sava Negrean Brudașcu. Evenimentele se vor încheia cu recitalul Alina Eremia, Bere Gratis, Gheorghe Zamfir și Beatrice din Ungaria.
Focul de artificii va încheia săptămâna dedicată Zilelor Reghinene.

Imola Grama