Saramură de la Orşova

Murătorile din satul Orşova, comuna mureşeană Gurghiu, care oferă gospodinelor saramura gata preparată încă din timpuri străvechi, ar putea ascunde un sit preistoric de exploatare a sării, cel puţin similar celui de la Băile Figa, în zona Beclean.

Gospodinele din sat spun că se duc la izvor, la marginea satului, către Gurghiu, şi aduc saramura gata preparată pentru murături, pentru a pune carnea atunci când taie porcul, dar şi pentru a face ciorbe. Femeile susţin că sarea are o concentraţie extrem de mare, întrucât, după ce aduc apa de la izvor, o pun în oală şi o lasă un timp pe sobă şi constată că stratul de sare care se depune este până la jumătatea vasului. Apa astfel rezultată este foarte limpede şi este folosită la gătit.

”De când ne ştim sarea există aici, ne-am născut aici cu sarea. Sunt mai multe izvoare, de la intrarea în sat spre Gurghiu sunt mai multe porţiuni. Într-o anumită parte a satului şi fântânile sunt sărate, dar nu au aşa concentraţie ca la murătoare. Când aducem saramura, punem castraveţii, îi lăsăm să ia sare, apoi îi punem la murat. La fel şi la varză şi la carnea de porc, când tăiem porcul. Mergem cu găleata, punem în bidoane şi aducem saramura. Cred că e mai sănătoasă decât sarea din magazin. Dar n-am de unde să ştiu, pentru că n-am cumpărat niciodată sare”, a spus Ruxandra Gliga.

Pe lângă murături, săratul cărnii sau gătit, oamenii din sat folosesc sarea care se scurge de pe dealuri pentru a se trata de reumatism, iar bulgării de sare pe care îi pot disloca cu uşurinţă de pe dealuri sunt aduşi pentru vite.

”Murătoarea e limpede, e bună, o folosim la toate cele, la mâncare, la animale. Am 74 de ani şi aşa m-am născut cu ea şi aşa am ştiut-o. Înainte erau 4 fântâni şi oamenii mergeam miercurea şi vinerea la murătoare, pentru că era anume un om care mergea şi descuia fântânile. Şi acum au făcut o căsulie, dar numai la una şi asta o folosim toţi. Celelalte căsulii s-au ruinat şi nu mai sunt. Acum murătoarea pe care o avem ajunge la tăt satul, dar când se taie porcii e mai aglomerată. Dar atunci oamenii se duc şi la izvoarele unde au fost mai demult căsulii şi-şi iau de acolo. Dar apă sărată este din belşug, nu o secat niciodată”, povesteşte Morar Carolina.

Cercetările preliminare în siturile de la Sărăţeni, Orşova, Jabeniţa şi Sovata (judeţul Mureş), Corund, Praid şi Comăneşti (judeţul Harghita), în cadrul Proiectului SAMARIS, pe care îl derulează Muzeul Judeţean Mureş, împreună cu Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe, condus de dr. Valerii Kavruk, care are experienţă în privinţa descoperirii unor astfel de situri în zona oraşului Beclean, au arătat că acestea întrunesc condiţiile necesare pentru a fi clasate ca monumente istorice.

”La Orşova, la marginea satului, există două râpe, cu apariţii saline la suprafaţă şi printre aceste apariţii saline există multe elemente care provin de la instalaţii de lemn, care, după toate probabilităţile, au fost utilizate la exploatarea sării. La ora actuală ne este absolut clar că toate manifestările pe care le-am văzut acolo sunt de origine antropică, ceea ce nu ştim e din ce perioadă datează. Pentru că nu putem defini vârsta unui obiect de lemn dacă nu este asociat cu alte artefacte. (…) Noi am descoperit pe teritoriul judeţului Bistriţa-Năsăud situri asemănătoare şi tot aşa nu existau, cum se întâmplă de obicei, la suprafaţă elemente ceramice sau alte obiecte care ne permit din prima să spunem din ce epocă datează. Numai după ce am prelevat probe şi le-am trimis la laboratoare de datare cu metoda Carbon 14 (C14) şi dendrocronologică am obţinut date care ne-au permis să le datăm cronologic. În cazul de la Beclean, Epoca Bronzului şi Epoca Fierului – lucru pe care urmează să îl facem şi la Orşova. Este un sit arheologic şi unul dintre scopurile proiectului nostru este să prelevăm date relevante care să ne permită să încadrăm acest sit cu maximă exactitate posibilă”, a declarat Valerii Kavruc, directorul Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe.

Arheologul a arătat că scopul principal la proiectului SAMARIS este ca aceste situri să capete protecţie juridică, întrucât ele nu există din punct de vedere juridic.

”Partea academică, de cercetare este foarte importantă, însă noi, dacă am începe cu proiecte de cercetare, nu cu protecţia juridică, s-ar putea ca atunci când vom fi pregătiţi şi vom primi finanţare să nu mai avem aceste situri, pentru că ele se distrug, atât din cauze naturale, cât şi din cauza intervenţiei umane. De foarte multe ori, acolo unde zăcământul de sare gemă e aproape de suprafaţă, în acesta există multe galerii formate în cursul a milioane de ani, acestea reprezintă traseele foştilor curenţi de apă. Sub presiunea curenţilor de apă care se află în aceste galerii, la un moment dat acestea cedează şi se produc căderi de teren, alunecări de teren. Ce se întâmplă cu vestigiile de lemn când terenul cedează…s-ar putea să găsim urmele acestor construcţii la distanţe considerabile şi nici nu o să ne dăm seama că ele provin de la aceleaşi situri. Zonele acestea salifere de prelucrare saliferă din preistorie sunt foarte vulnerabile”, a afirmat Valerii Kavruk.

Prin proiectul Muzeului Judeţean Mureş, de protejare a celor nouă situri de exploatare a sării, se urmăresc lămurirea situaţiei juridice a acestora, iar apoi elaborarea unui proiect de cercetare amplu, mai ales că România, deşi este considerată cea mai importantă zonă saliferă din Europa, până acum 10 ani nu era cunoscută pentru vestigiile de exploatare a sării.

”La ora actuală, în Europa, ţări în care există binecunoscute şi cercetate vestigii arheologice din cele mai vechi timpuri până în prezent sunt foarte bine puse în valoare, în Austria, Polonia, Spania, Anglia, Germania. În unele dintre aceste ţări, monumentele de exploatare a sării sunt în patrimoniul UNESCO: Salina de la Hallstatt, Austria, este unul dintre cele mai importante monumente din Europa şi, în acelaşi timp, o rezervaţie şi un monument al naturii, de arheologie şi de istorie. Există preocupări foarte importante în Spania, unde există o preocupare legată de un munte de sare – ca la Praid – unde cercetările au dovedit că sarea era exploatată din Neolitic. Şi am amintit doar câteva. Există proiecte serioase, există o politică de stat, o încercare de un management existent. România, care apare ca cea mai importantă zonă saliferă din Europa, până acum 10 ani nu era cunoscută pentru vestigiile de exploatare a sării, cu excepţia unor cercetări făcute în Moldova subcarpatică, în judeţul Neamţ şi în Bucovina. Dar acolo au fost nişte săpături foarte modeste, vestigiile nu sunt deloc spectaculoase şi nu se pretează la ceea ce doream noi să comparăm cu Europa”, a arătat directorul Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe.

El a precizat că interesul pentru arheologia şi etnografia sării pe teritoriul României – în zona Moldovei Subcarpatice şi a Transilvaniei – a plecat de la cercetătorii din Marea Britanie. În Moldova Subcarpatică iniţiativa a fost public expusă la începutul anilor ’70 de un mare arheolog şi etnograf, John Andrich, iar cercetările din Transilvania, începute după 2000, se datorează academicianului britanic Anthony Harding, care i-a stimulat pe arheologii români.

”Datorită acestor iniţiative şi a sprijinului pe care l-am primit, la ora actuală, şi nu exagerez, vestigiile arheologice descoperite şi cercetate în ultimii ani plasează România pe unul dintre locurile de frunte în Europa, în ceea ce priveşte valoarea vestigiilor pe care le avem. Dar şi de data aceasta trebuie să spun că suntem cât se poate de mândri că le-am descoperit, dar suntem cât se poate de conştienţi că ceea ce trebuie făcut urgent este să le protejăm. Înainte să avem tot felul de proiecte de valorificare a acestor lucruri, trebuie să le salvăm înainte… Următorii paşi, după ce vom reuşi să asigurăm protejarea acestor situri, ar fi ca autorităţile locale să caute soluţii să le transforme într-o sursă de dezvoltare. (…) Anul trecut, împreună cu profesorul Harding, am publicat o carte în care am prezentat raportul cercetărilor din ultimii 10 ani. La capitolul final am scris că România are un potenţial foarte mare, dar siturile nu se bucură de protecţie juridică”, a arătat Valerii Kavruk.

Acesta a precizat că anul trecut a avut un proiect similar celui din Mureş pe teritoriul judeţului Bistriţa-Năsăud şi a depus documentaţia necesară la Direcţia Judeţeană de Cultură Bistriţa, pentru a se declanşa procesul de clasare.

”Este posibil ca în 2015, cu ocazia rescrierii listei monumentelor, siturile să fie incluse. În general siturile, monumentele şi tot ce înseamnă patrimoniu imobil din România, inclusiv cele care apar pe lista monumentelor, au un statut juridic foarte fragil”, a susţinut Kavruk.

Directorul Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe este cel care a iniţiat un proiect pentru includerea sitului arheologic de la Băile Figa, lângă Beclean, în categoria A a zonelor protejate, după ce, împreună cu academicianul Anthony Harding de la Universitatea Exeter din Marea Britanie, a descoperit un sit de exploatare a sării care datează din anul 1000 î. Hr.

Cercetările au scos la iveală că în Băile Figa, lângă oraşul Beclean, se află unul dintre cele mai relevante situri arheologice din Europa. Prima descoperire a fost făcută în anul 1977 de către geologul Ioan Chintăuan, care a găsit o troacă de lemn. Abia în 2005, la iniţiativa academicianului britanic, obiectul a fost scos din perimetrul unde a fost descoperit şi fost examinat de specialişti.

Valerii Kavruk a spus că troaca a fost examinată într-un laborator din Groningen şi s-a stabilit că are aproximativ 3.000 de ani.

Potrivit acestuia, în 2006 au mai fost găsite şi alte obiecte similare, precum şi urmele unor construcţii, amenajări şi instalaţii din lemn care au fost datate în jurul anilor 1600-1500 î.Hr., cele mai multe din perioada anilor 1500-1400 î. Hr., însă au fost găsite obiecte şi din anul 800 î.Hr.

”Exploatarea de la Figa nu a suferit nicio modificare în intervalul 1600 – 800 î.Hr., indiferent de cultura care a exploatat”, a spus Kavruk.

Acesta a precizat că exploatări similare din Epoca Bronzului târziu a găsit şi la Căila şi Săsarm şi toate au legătură cu Someşul, ceea ce înseamnă că sarea exploatată era transportată pe calea apei. Pe lângă troace, arheologii au mai descoperit ciocane de minerit, un fragment de topor, toate lucrate în piatră.

Situl arheologic de la Băile Figa este unul dintre cele mai importante din întreaga Europa în ceea ce priveşte cercetarea exploatării preistorice a sării, care reprezintă un ansamblu de vestigii ale exploatării sării începând din perioada preistorică până în prezent. Cercetarea din judeţele Mureş şi Harghita ar putea scoate la iveală situri cel puţin la fel de importante.

În urma unei finanţări obţinute prin Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), Muzeul Judeţean Mureş, în colaborare cu Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe şi Direcţiile Judeţene pentru Cultură Mureş şi Harghita, a iniţiat Proiectul SAMARIS pentru salvarea şi protejarea a nouă monumente de exploatare preindustrială a sării, unele din Epoca Bronzului, în judeţele Mureş şi Harghita.

Coordonatorul proiectului, arheologul Daniel Cioată din cadrul Muzeului Judeţean Mureş, a declarat că prin SAMARIS se doreşte protejarea monumentelor saline de pe Valea Mureşului Superior, de la Sărăţeni, Orşova, Jabeniţa şi Sovata (judeţul Mureş), Corund, Praid şi Comăneşti (judeţul Harghita), situri care nu se bucură de protecţia juridică, neavând o documentaţie la bază.

Proiectul se derulează în perioada mai-noiembrie 2014 şi este axat pe cercetarea exploatării şi utilizării preindustriale, arhaice şi tradiţionale a sării, a apei sărate şi a plantelor de sărătură.

Potrivit arheologului, în aria de desfăşurare a proiectului sunt cunoscute până în prezent o serie de puncte care urmează a fi cercetate, cum ar fi Sărăţeni – sit arheologic (castru roman, vama medievală a sării), Orşova – sit arheologic privind exploatarea sării (epocă nedeterminată), Comăneşti – sit arheologic privind exploatarea sării (Epoca Bronzului). De asemenea, vor fi cercetate o serie de fântâni la Jabeniţa, Fântâna ”La Gurete”, la Corund, Fântâna de apă sărată, dar şi băi sărate, la Jabeniţa – staţiune balneară abandonată, fiind exploatată începând din 1830 – şi o serie de peisaje cultural-naturale, la Sovata, Praid şi Jabeniţa.

”Bazinul Mureşului Superior, de la Defileul Deda până la Depresiunea Homoroadelor (aproape întreg teritoriul judeţului Mureş şi partea sud-vestică a judeţului Harghita), este cea mai bogată zonă saliferă din Transilvania. În acest areal sunt prezente diverse manifestări saline accesibile exploatării preindustriale: aflorimente, zăcăminte de sare gemă la mică adâncime, izvoare şi lacuri sărate, nămoluri sărate, sărături, vegetaţie halofilă. Totodată, prin căi naturale de comunicare, acvatice şi terestre, acest areal este legat de teritorii lipsite de surse de sare. (…) Situri arheologice cu urme directe de exploatare a sării în acest areal sunt cunoscute la Comăneşti, Orşova, Sărăţeni”, a mai spus arheologul Daniel Cioată.

AGERPRES