În perioada 15-19 aprilie 2024, Promotorul de proiect – Municipiul Sighișoara a primit vizita reprezentanților partenerului donor –Partener III-, specialiști din cadrul municipiului Trondheim, Norvegia, dl. Thomas Hugaas Molden – Șeful personalului executiv al orașului al Consilierilor Unitatea de Protecție Civilă și dl. Even Ytterhus – specialist în Sănătate și bunăstare, Prevenirea criminalității.
În cadrul proiectului ”Sănătatea ta contează! – Servicii de prevenție, asistență medicală și educație pentru sănătate pentru grupurile vulnerabile”, finanțat în cadrul Apelului deschis de propuneri proiecte nr. 1 ”Îmbunătățirea accesului la serviciile de sănătate în special pentru grupurile vulnerabile, inclusiv romi”, apel finanțat în cadrul Programului ”Provocări în sănătatea publică la nivel european”, Mecanismul Financiar SEE 2014-2021, s-a desfășurat schimbul de experiență, bune practici și training în dezvoltarea și îmbunătățirea calității serviciilor publice pentru grupurile vulnerabile.
În cadrul proiectului sus-menționat se regăsește Activitatea nr. 5, în urma căreia doi experți din partea Partenerului III (Primăria Trondheim, Norvegia), au efectuat o vizită de schimb de experiență, bune practice și training în Sighișoara, în scopul asigurării unui transfer de cunoștințe în beneficiul grupului țintă secundar.
De această dată, cei doi experți au participat atât la activitățile caravanelor medicale mobile, cât și la activitățile desfășurate în Centrul de Ocrotire și Îngrijire ”Îimpreună” din Hetiur.
În urma vizitelor de lucru, Partenerii din Norvegia ne-au comunicat că sunt plăcut impresionați de evoluția proiectului și de implementarea acestuia.
Au avut ocazia de a sta de vorbă cu personalul medical din caravană și din centru și au spus că se vede implicarea și dedicarea medicilor și a asitenților pentru munca pe care o desfășoară.
La finalul vizitei, cei doi experți ne-au mărturist faptul că, acum, cu ocazia celei de-a doua vizite, s-au simțit ca între prieteni și sunt convinși că acest proiect va fi în folosul comunității și de acum înainte și, odată cu trecerea vremii serviciile oferite vor deveni de strictă necessitate.
Primar,
Ioan-Iulian Sîrbu
Manager de proiect
Radu Puiu-Pavel