În cadrul proiectului educaţional „Explorăm, învăţăm, ne jucăm împreună” s-a desfăşurat cu prilejul zilei de 1 martie 2013 activitatea „Şcoala ca un mărţişor”.
Cadrele didactice de la Şcoala Gimnazială ,,AVRAM IANCU“, reprezentată prin directorul Emil Ciurca, împreună cu cadrele didactice de la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 2 Tîrnăveni, reprezentată prin directorul Floare Mineria Daniela, s-a materializat Proiectul de parteneriat educaţional „EXPLORĂM, ÎNVĂŢĂM, NE JUCĂM ÎMPREUNĂ”, la nivelul clasei pregătitoare, respectiv a grupei „Albinuţelor’’, pe parcursul anului şcolar 2012-2013, cu posibilitate de prelungire prin acordul părţilor.
Acest parteneriat reprezintă o punte de legătură şi un schimb eficient de experienţă între cadrele didactice implicate, exprimând astfel dorinţa acestora de autoperfecţionare şi îndeplinirea cu succes a scopului general propus: stimularea sprijinului reciproc între copii începând de la cea mai fragedă vârstă. Activităţile cuprinse în calendarul proiectului au primit girul Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş.
Şcoala Gimnazială „AVRAM IANCU’’ a desemnat ca responsabil pentru realizarea colaborării convenite pe directorul adjunct Istrate Mihaela şi pe profesoara pentru învăţământul primar, Suciu Claudia Adela, iar Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 2 are ca responsabil desemnate pe Laura Hancu, profesor pentru învăţământul preşcolar şi Maria Lechinţan, educatoare.
Punerea în practică a Proiectului de parteneriat, formă modernă şi complexă de învăţare-evaluare, a debutat odată cu sosirea calendaristică a primăverii, vineri 1 MARTIE 2013, cu activitatea comună „ŞCOALA CA UN MĂRŢIŞOR’’, unde preşcolarii împreună cu şcolarii mici au întâmpinat primăvara confecţionând mărţişoare. pe care, la sfârşitul activităţii, şi le-au oferit unii altora.
Eforturile lor au fost răsplătite de către consilierii municipali locali cu mărţişoare dulci. Toţi copiii au primit diplome de participare. Activitatea zilei a continuat cu vizita viitorilor şcolari la cele trei clase a IV-a, invitaţie făcută de către doamnele învăţătoare în cadrul săptămânii Porţilor deschise ale şcolii, care a debutat la 1 MARTIE.
Paleta acţiunilor comune va continua cu o serie de alte activităţi desfăşurate în diferite locaţii ale municipiului, ca Muzeul Municipal, Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 2 şi nu în ultimul rând diseminarea activităţilor din proiect în rândul părinţilor copiilor şcolari şi preşcolari.
Mircea Barbu