Delincvenţa juvenilă este un segment al criminalităţii care necesită o atenţie deosebită, reprezentând una dintre priorităţile de lucru ale Poliţiei Române, sens în care, la nivel naţional se derulează permanent numeroase activităţi, campanii şi proiecte, care vizează informarea şi educarea copiilor şi adolescenţilor în sensul adoptării unui comportament antidelictual şi antivictimal.
La finalul anului 2017, a debutat derularea Proiectului ŞCOALA SIGURANŢEI TEDI, care se desfăşoară la nivel naţional, aflat deja la ediţia a treia. Proiectul cuprinde perioada anului şcolar 2017-2018, având ca scop informarea copiilor cu privire la potenţiale pericole la care pot fi expuşi şi furnizarea de soluţii, prin metode educative specifice vârstei lor. Beneficiari sunt elevii din clasele I, ce se află la începutul unei perioade importante din viaţă, confruntându-se cu noi provocări şi confruntându-se cu situaţia de a lua primele decizii fără ajutorul părinţilor.
Din judeţul Mureş, 48 de unităţi şcolare s-au înscris pentru activităţi, respectiv 48 profesori pentru ciclul primar. Un aspect îmbucurător este că printre acestea sunt şi numeroase cadre didactice din mediul rural. Astfel, poliţiştii de prevenire, rutieri şi cei de ordine publică s-au întâlnit cu micuţi din clasa I de la Şcolile Gimnaziale din Aţintiş, Şoard, Deda, Laslău, Răstoliţa, Toaca, Hodac, Chiher, Cristeşti şi Saschiz. Copiii au fost deosebit de deschişi, de încântaţi de subiectele dezbătute, dornici să povestească poliţiştilor întâmplări diverse.
Până în prezent, în judeţul Mureş, în acest proiect, poliţiştii au participat la 24 de activităţi, cu 558 elevi şi 24 cadre didactice.
Discuţiile vizează siguranţa rutieră a celor mici, dar şi relaţionarea cu persoane necunoscute sau modul de reacţie în diferite situaţii de risc.
„ŞCOALA SIGURANŢEI TEDI!” în şcolile din mediul rural
Category: Stirile Punctul
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.