Traversăm o criză pe care nu o vom uita vreodată. Am intrat deja în al doilea an de pandemie COVID-19, timp în care sistemul de sănătate a fost supus celui mai dramatic test de stres. Dar crizele vin și trec, iar acestea sunt consemnate de istorici pentru bilanțul pierderilor și mai ales pentru succesul cu care unele societăți au reușit să depășească status quo-ul anterior crizei.Virusul SARS-CoV-2 ne-a schimbat radical viața.
Din cauza lui au decedat aproximativ 28 000 de români, sănătatea fizică și mintală a populației a fost afectată, economia s-a contractat iar timpul de instruire al copiilor a fost în mare măsură pierdut. În martie 2020 ne-am trezit cu toții prizonieri într-un război cu un virus prea puțin cunoscut și am fost nevoiți să luptăm după reguli pe care le-am descoperit din mers. Am învățat să conviețuim cu acest virus, dar am simțit totodată că în această confruntare suntem adesea fragili și izolați. În egală măsură, trebuie să învățăm că din această criză nu vom putea ieși pe cont propriu și că nu ne face bine să visăm că ne vom întoarce la rutina pre-pandemică, adică la vulnerabilitățile care au accentuat de fapt efectele negative ale pandemiei. Când vom învăța aceste elementare lecții ale crizei pe care o traversăm, vom fi capabili să evităm greșelile din trecut și să ne pregătim pentru crizele viitoare.
Pentru moment, vaccinarea este cea mai singura metodă pentru a zădărnici efectele pandemiei COVID-19. Este singura cale pentru a ne asigura o tranziție suportabilă către normalitate și pentru atingerea țintei de imunizare colectivă. Vaccinarea trebuie să fie privită ca un exercițiu de solidaritate și de responsabilitate pentru siguranța zilei de mâine. Personalul medical din județ împreună cu studenți din cadrul universității vor asigura timp de trei zile fluxurile de vaccinare continuă cu vaccin Pfizer BioNTech la sediul UMFST din strada Gheorghe Marinescu numărul 38, astfel încât, prin acest efort colectiv, să contribuim cu toții la controlul pandemiei și la revenirea cât mai rapidă la o viață normală.Această acțiune este vitală în contextul în care interesul populației pentru vaccinare este în scădere în România. Din păcate, în același trend descendent se înscriu atât încrederea oamenilor în vaccinuri cât și înscrierea pe liste. Dacă nu se va impulsiona ritmul de vaccinare, atingerea obiectivului de imunizare colectivă de 70% în luna septembrie, adică 10,4 milioane de persoane, devine o țintă nerealistă.
În plus, obiectivul ridicării restricțiilor începând cu 1 iunie, anunțat de premierul României, este dificil de atins și a creat un orizont de așteptare care a dus la o relaxare prematură pe un fond epidemiologic încă periculos.Suntem obligați să revenim la o viață normală, dar nu o vom putea face dacă nu revigorăm campania de vaccinare și dacă nu vom crește încrederea oamenilor în vaccinuri. Acestea sunt obiective naționale de primă urgență pentru a putea renunța la purtarea măștii, pentru a redeschide școlile, pentru a călători fără restricții. Trebuie să scăpăm de această pandemie pentru ca oamenii să se bucure de concerte, de evenimente sportive, pentru relansarea turismului și pentru ca firmele să funcționeze din plin.În lupta cu SARS-CoV-2, culoarea politică nu mai contează, dar măsurile trebuie să fie adecvate contextului în care ne aflăm.
Avem nevoie de o campanie de comunicare adaptată fiecărui grup de vârstă și o strategie de informare bine gândită și pentru mediul rural. Fac un apel către toți cei care au fost aleși sau numiți în funcții publice în Județul Mureș, parlamentari ai județului Mureș, primari și consilieri locali, care au menirea și datoria de a-i sluji pe cei ce i-au ales, să se implice activ în susținerea maratonului vaccinării, acțiune organizată între 14 – 16 mai de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, în parteneriat cu Prefectura Mureș, Direcția de Sănătate Publică Mureș, unități sanitare din județ, asociații studențești din cadrul UMFST și cu sprijinul Comitetului Național pentru coordonarea activităților de vaccinare împotriva SARS-CoV-2.Pentru a reveni la o viața normală, avem nevoie de solidaritate și de consens național. Vom depăși criza generata de SARS-CoV-2 numai dacă autoritățile locale, parlamentarii, reprezentanții asociațiilor profesionale și patronale vor lucra umăr la umăr pentru a promova obiectivul vaccinării. Nimeni nu va fi bine, până când nu vom fi cu toții bine.
Leonard Azamfirei
Senator PSD
Vicepreședinte al Senatului României