O fotocopie a scrisorii de indulgenţă a Papei Bonifacius al VIII-lea, din 20 martie 1298, în care se face prima referire documentară la localitatea Sighişoara, sub denumirea „Schespurch-Schäßburg”, a fost expusă în Biserica Mănăstirii din Cetatea Medievală, lăcaş de cult care la acea vreme purta hramul Sfintei Fecioare Maria.
„La momentul emiterii scrisorii de indulgenţă, Biserica Mănăstirii purta hramul Sfintei Fecioare Maria şi aparţinea călugărilor dominicani, care s-au stabilit în cetate după invazia mongolilor din 1241. Din acest document se poate deduce că Sighişoara a fost o aşezare urbană dezvoltată. Biserica Mănăstirii făcea corp comun, printr-un coridor, cu mănăstirea din nordul bisericii, care a fost demolată în 1888, iar pe temelia acesteia s-a construit actuala clădire a primăriei. Cu ajutorul averilor acumulate de călugării dominicani, Biserica Mănăstirii a fost reconstruită între anii 1482-1515, prin această construcţie luând fiinţă o biserică gotică cu trei nave, cu câte două perechi de stâlpi de susţinere”, a declarat directorul Muzeului de Istorie din Sighişoara, Nicolae Teşculă.
După reforma lui Martin Luther, condusă în Transilvania de Johannes Honterus din Braşov, la jumătatea secolului al XVI-lea, Biserica Mănăstirii a devenit biserică evanghelică sau lutherană, averile călugărilor au fost secularizate, iar aceştia au fost nevoiţi să părăsească biserica şi mănăstirea.
Din istoricul lăcaşului de cult mai aflăm că, în marele incendiu din 30 aprilie 1676, biserica a ars în întregime.
„Bătea atunci un vânt straşnic care a dat focului o forţă extraordinară. În acest incendiu au pierit vreo 20 de oameni, astfel încât nu li s-au mai găsit nici oasele”, a scris judele regal Andreas Gobbel, potrivit însemnărilor aflate la muzeu. Din scrierile respective reiese că, în doar şase ore, au ars 624 de case, 120 de ferme, şapte turnuri de apărare, printre care şi Turnul cu Ceas, şi două biserici. Biserica Mănăstirii a fost reclădită apoi cu donaţii din Transilvania şi ajutoare din Austria, timp de doi ani, iar în timpul reconstrucţiei, bolta navei Bisericii Mănăstirii a primit imaginea barocă de astăzi.
Revenind la momentul 20 martie 1298, în scrisoarea de indulgenţă expusă în Biserica Mănăstirii sunt menţionaţi şi co-semnatarii acesteia, alături de Papa Bonifacius al VIII-lea: „Fratele Basilius, din mila lui Dumnezeu archiepiscop armean de Ierusalim, Fratele Johannes archiepiscop de Torres, Fratele Mathaeus archiepiscop de Veglia, Fratele Lambertus archiepiscop de Aquino, Fratele Stephanus episcop de Baquovea, Ildebrandinus episcop de Arezzo, fratele Romanus episcop de Croia, Adam episcop de Martorano, Landus episcop de Sovana, Andreas episcop de Venafro”.
Foto: (c) Dorina MATIS/AGERPRES
În textul scrisorii aflat în biserică, prezentat integral, se mai arată: „Strălucirea izbândei Tatălui ceresc, care luminează cu neasemuita Sa puritate lumea, însoţeşte rugăciunile tuturor credincioşilor, care speră în slava Sa preamilostivă, atunci când credinţa lor este sprijinită de rugăciunile şi meritele credincioşilor. Din această cauză Noi dorim ca în biserica fraţilor dominicani din Schespurch (Sighişoara – n.r.) închinată Sfintei Fecioare Maria, care aparţine archidiocezei de Alba, toţi creştinii să se închine cu deosebit respect, iar această biserică să ofere mai multă iertare decât sunt în stare credincioşii să obţină prin meritele lor”.
Indulgenţa papală era considerată „iertarea în faţa lui Dumnezeu” a unor „pedepse vremelnice”, condiţia de bază fiind spovedania şi dezlegarea prin sacramente (taine bisericeşti) în zilele de sărbătoare, însă avea şi o latură materială, în sensul că de aceasta puteau beneficia şi cei care contribuiau cu diverse donaţii la bunul mers la bisericii.
Zilele de sărbătoare enumerate în Indulgenţa Papală, în care se efectuau spovedanii erau: „Praznicul Naşterii, Învierii, Înălţării Domnului şi de Rusalii, precum şi de sărbătoarea Naşterii, Intrării în templu, a Buneivestiri, Înalţării Sfintei şi preamilostivei Fecioare Maria, de sărbatoarea Tuturor Sfinţilor, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, precum şi a tuturor celorlalţi Apostoli şi în următoarele opt zile a acestor opt zile sus numite, precum şi de ziua binecuvântatului Archanghel Mihail şi a Binecuvântatului Laurentiu din ordinul calugărilor dominicani, a martirilor şi a mărturisitorilor Nicolaus şi Martinus, la sărbătoarea Sfintei Margareta, Catarina şi Maria Magdalena cât şi în ziua sfinţirii acestei biserici”.
Indulgenţa mai era oferită şi celor care „au ajutat la refacerea, restaurarea şi iluminarea bisericii şi care au contribuit cu potire, la împodobire, cu veşminte preoţeşti, cărţi şi clopote; precum şi cei care în bună sănătate trupească sau suferinzi pe patul de moarte, au donat o parte din averea lor de bună voie bisericii, având deplină încredere în mila Dumnezeului Atotputernic precum şi în puterea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel milă şi iertare. Tuturor acestora acordăm fiecare din Noi o indulgenţă de 40 de zile sub binecuvântarea şi consimţământul Archiepiscopului de Alba. Din acest motiv am hotărât ca această scrisoare de indulgenţă s-o împuternicim cu sigiliile Noastre. Datată la Roma în ziua de 20 martie în cel de-al patrulea an al pontificatului S.S. Papei Bonifacius al VIII-lea (1298)”.
Episcopul Transilvaniei din acea vreme a confirmat existenţa acestei scrisori de indulgenţă, în 22 ianuarie 1302.
Saşii transilvăneni au trecut la lutheranims în anul 1544, după Reforma Protestantă a lui Martin Luther, care a început în 1517 tocmai cu cele 95 de teze despre practica indulgenţelor, pe care le considera „înşelătorii pioase”.
Foto: (c) Dorina MATIS/AGERPRES
Forma actuală a bisericii datează din anul 1677. Este o biserică în stil gotic cu trei nave de înălţimi egale şi dimensiuni de 44,5 metri lungime şi 12,6 metri lăţime.
Pe lângă scrisoarea care oferă prima atestare documentară a Sighişoarei, în Biserica Mănăstirii mai regăsim o cristelniţă turnată în anul 1440 de către turnătorul de clopote Jakobus, în formă de potir, un toc de uşă sculptat în 1570 de pietrarul Toma, o orgă şi un amvon în stil baroc.
Foto: (c) Dorina MATIS/AGERPRES
Orga are 2.000 de tuburi, trei manuale, o pedală şi 36 registre, la baza tuburilor fiind înscris: „Această lucrare a fost înfăptuită spre slava lui Dumnezeu în A.D. 1680”.
Altarul a fost construit în anul 1682 într-un stil baroc timpuriu cu elemente ale renaşterii târzii, aceeaşi meşteri construind orga şi amvonul.
Foto: (c) Dorina MATIS/AGERPRES
De asemenea, covoarele expuse, confecţionate în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, provin din donaţii de la familii de negustori care aveau privilegiul să facă comerţ cu poarta otomană, fiind covoare manuale anatoliene cunoscute în literatura de specialitate ca „Siebenbürger Teppiche” transilvănene.
Foto: (c) Dorina MATIS/AGERPRES
Picturile de la balcon au fost donate de bresle la începutul secolului XIX.
Ultima restaurare a Bisericii Mănăstirii s-a încheiat în anul 2021. AGERPRES