Scut de protecție legislativ – Interzis agresorilor sexuali în școli, spitale și centre sociale!
Scut de protecție legislativ – Interzis agresorilor sexuali în școli, spitale și centre sociale!

Scut de protecție legislativ – Interzis agresorilor sexuali în școli, spitale și centre sociale!

Sunt coinitiator al proiectului de lege al cărei raport final a fost adoptat ieri în Comisia Juridică, al cărei membru sunt, un raport comun alături de Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranța națională, asupra Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare.

🔴

Modificarea vizează faptul că ,,persoanelor înscrise în Registru le este interzis să încheie raporturi de muncă, contracte de voluntariat sau alte asemenea raporturi cu entitățile publice sau private din sistemul de învățământ, sănătate, protecție socială, educație fizică și sport, precum și cu orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane. În acest sens, aceste instituții și entități publice și private au obligația de a solicita persoanelor cu care încheie raporturi de muncă, contracte de voluntariat sau alte asemenea raporturi prezentarea certificatului de integritate comportamentală.”

❗️

Efectul acestei modificări și noi reglementări legale este eliminarea obligatorie a riscului de contact dintre persoanele condamnate pentru infracțiuni grave (sexuale sau de exploatare) și categoriile vulnerabile.

🔴

Modificarea legislativă va funcționa ca un filtru de securitate intransigent, oprind persoanele cu antecedente grave să ocupe poziții de încredere sau de autoritate în preajma celor care nu se pot apăra singuri.

Urmează dezbaterea în plenul Camerei Deputaților, cameră decizională

deputat Dumitrița Gliga