Se apropie al doilea eveniment din acest an dedicat cicliștilor Critical Mass, în Mureș

Se apropie al doilea eveniment din acest an dedicat cicliștilor Critical Mass, în Mureș

 


În luna septembrie Fundația Comunitară Mureș va organiza, cu ocazia săptămânii mobilității 16-22 septembrie, al doilea eveniment din acest an dedicat cicliștilor Critical Mass. Pe data de 16 septembrie la Târgu-Mureș și pe 30 septembrie la Reghin.
Încă de la înființare, din anul 2011, noi luptăm pentru o mobilitatea urbană sustenabilă – în special prin promovarea mersului pe bicicletă către locuitorii orașele județului Mureș. Astfel, anual organizăm de 2 ori evenimentul Critical Mass – în cadrul căruia avem mai multe activități – atât pentru cei mici cât și pentru adulți:
– Junior Critical Mass – participanți estimați – 300-400 copii cu vârste între 3-14 ani și părinții lor.
– Pedalează pentru un scop bun! – este un eveniment de strângere de fonduri pentru diferite cauze din comunitatea mureșeană. În ediția din septembrie 2018 vom strânge fonduri pentru programul ȘTIINȚESCU. Mai multe detalii despre program găsiți aici: http://mures.stiintescu.ro/ și pe pagina de facebook Științescu Mureș.
– Vino să-l cunoști pe Ș T I I N Ț E S C U! – cei care vor participa la evenimentul de adunare de fonduri ”Pedalează pentru Ș T I I N Ț E S C U!” vor putea să facă cunoștință cu echipele de proiect și vor vedea exact ce fel de proiecte sunt fi finanțate cu ajutorul taxei de participare pe care ei o plătesc. Vom avea experimente de fizică, chimie, biologie imprimantă 3D, roboței și multe alte lucruri interesante pe care aceștia le-au realizat. Mai multe detalii despre proiectele finanțate în al doilea an le găsiți aici: Raport Științescu ediția 2017-2018.
– Marșul bicicliștilor – parcurgerea unui traseu de 10 km în oraș pentru sensibilizarea șoferilor asupra faptului că și bicicliștii sunt parte a traficului – participanți estimați – 700-1000.

Pedalează pentru Ș T I I N Ț E S C U! și dă vorba mai departe spre cei care crezi că vor să se implice în dezvoltarea programului, pedalând pentru o cauză bună.
Fă o echipă împreună cu 3-4 prieteni/colegi, înscrie-te la eveniment și alege unul din cele 2 pachete de START:
1. Pachet Premium – 20 Ron – care conține: apă, hartă, ecuson, dulciuri și 3 rânduri de taloane pentru Tombolă.
2. Pachet Gold – 40 Ron – care conține: apă, hartă, ecuson, dulciuri, tricou și 3 rânduri de taloane pentru Tombolă.

Click pe link-ul următor pentru înscriere și regulament de participare: http://bit.ly/2MMiIM8.
Fiecare persoană contează în acest proces pentru că puterea schimbării stă în mâinile noastre. Noi suntem cei care trebuie să ne preocupăm de propria noastră bunăstare. Este esențial să facem lucruri împreună, să fim o comunitate, să ne vedem ca parte dintr-un întreg și să menținem vie dorința de a face ca acest întreg să funcționeze mai bine.
Fii și tu o mică parte din comunitate: vino, susține și pedalează pentru ȘTIINȚESCU!

Fundația Comunitară Mureș