”Plantăm fapte bune în România”, inițiativă națională pe bază de voluntariat aflată în al șaptelea an de activitate, caută voluntari care să coordoneze plantările din județele României.
Din 2011 și până în prezent, „Plantăm fapte bune în România” a avut acțiuni în 21 de județe – 27.376 de voluntari au împădurit o suprafaţă de peste 180 de hectare, reușind să planteze 576.143 de puieţi. 2016 a fost al doilea an consecutiv în care ne-am propus ca, în luna noiembrie, să organizăm plantare în toată țara într-o singură zi şi al doilea an în care am avut și Republica Moldova alături de noi.
Sub sloganul „Plantăm! Îngrijim! Împădurim!”, toamna aceasta lansăm o nouă mobilizare civică în masă pentru a proteja și crește pădurile din România. Pentru acest obiectiv ne căutăm colegi în proiect.
Fie că ești simplu voluntar, fie că reprezinți o asociție/fundație, dacă iubești natura și ai experiență în coordonare de proiecte, scrie-ne pe adresa de e-mail voluntar@plantamfaptebune.ro până pe 15 martie 2017. Citește aici mai multe despre atribuțiile coordonatorilor județeni PFBRo.
În 2016, ”Plantăm fapte bune în România” împreună cu agenția de publicitate Publicis au lansat campania Green Endorsement. Voluntarii participanți la acțiunile de împădurire organizate de ”Plantăm fapte bune în România” obțin, pe lângă satisfacția implicării la un proiect cu impact pozitiv asupra mediului, și o recunoaștere oficială sub forma unui certificat – Green Endorsement Pro sau a unei diplome – Green Endorsement Basic, în funcție de gradul de implicare, ambele recunoscute ca un plus la angajare de 33 de companii de top din România, precum și Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor.