Începând cu data de 23 mai 2022, Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș, începe distribuirea pachetelor ce conțin produse alimentare provenite din stocurile de intervenție comunitară destinate categoriilor de persoane cele mai defavorizate din România, în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD).
Pachetele pot fi ridicate, de luni până vineri între orele 08:00 – 15:00, din locația situată în Târgu Mureș, str. Ludușului, nr. 29.
Beneficiari eligibili:
a) persoanele singure și familiile cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
b) familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Pachetele conţin:
• făină albă de grâu (5 kg);
• mălai (4 kg);
• paste făinoase (800 g);
• ulei (4 litri);
• zahăr (2 kg);
• orez (4 kg);
• 5 conserve din carne de vită a câte 300 g;
• 3 conserve din carne de porc a câte 900 g;
• 5 conserve pate de ficat de porc a câte 200 g;
• 2 borcane de compot de fructe a câte 720 ml;
• 1 borcan de gem de fructe (360 g);
• 1 borcan de gem de fructe dietetic (360 g).
Produsele sunt preambalate în cutii de carton, însumând o greutate de aproximativ 25 kg/cutie.
Ridicarea ajutoarelor se face personal, în baza prezentării actului de identitate valabil, verificării identității persoanei pe listă și a semnăturii de primire de către destinatarii finali.
Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș