În perioada 27-29 iunie 2017, Ministerul Tineretului și Sportului derulează prin Casa de Cultură a Studenţilor din Tîrgu Mureş expediţia speologică „Speo Fascination in Cioclovina”, în colaborare cu Asociaţia Speologică Geoda.
Expediţia încheie Cursul de Iniţiere în Speologie şi se desfăşoară în cadrul extrem de pitoresc al localităţii Cioclovina. Pentru exemplificarea celor învăţate la curs, „poligonul” va fi asigurat de Peştera Cioclovina cu Apă, sectorul intrării.
Lectorii acestei expediţii vor fi Cristian Graur – director tehnic al Asociația Geoda/cadru didactic (Iniţiator) al Şcolii Române de Speologie aflată sub tutela Federaţiei Române de Speologie şi Marius Cigher – preşedinte al Asociației Geoda.
Prioritatea participării în cadrul expediției vor avea cei care au urmat Cursul de Inițiere în Speologie și studenții interesați de mediul speleal. Expediția se adresează studenților și tinerilor până în 35 de ani. Cazarea se va face la căsuțe sau cort.
Înscrierea și participarea este GRATUITA.
Informații și înscrieri la numărul de telefon 0265.216066 și la adresa de e-mail ccs.targumures@mts.ro
Programul cursului practic Expediţia „Speo Fascination”:
Marți, 27 iunie 2017
– 08.30 plecare de la Casa de Cultură a Studenţilor Tîrgu Mureş
– 13.30 tabara Cioclovina, acomodare
– 14.00 masa de pranz
– 15.00 traseu spre depresiunea Ponorici – exemplificare relief carstic (forme de suprafata si subteran) – obiective carstice: dolinele de pe Platoul Triscioare, valea dolinara Cioclovina, depresiunea de contact carstic Ponorici, Avenul Ponorici, Pestera Ponorici, lapiezurile din versantul drept al Depresiunii Ponorici – obiective antropice: viaductul roman, drumul roman, zidul dacic
– 19.00 cina
– 20.00 videoproiectii: carstologie si TSA (tehnica speologica alpina)
– 21.00 program de socializare – foc de tabără – cantece acompaniate la chitară
Miercuri, 28 iunie 2017
– 08.00 mic dejun
– 09.00 pregatirea turei- prezentare echipament, distribuirea echipamentului individual si colectiv, stabilirea regulilor ce trebuie respectate in subteran
– 09.30 traseu spre Pestera Cioclovina cu Apa
– 10.30 intrarea in subteran – exemplificarea morfologiei subterane, elemente de hidrologie subterana, elemente de topoclimat subteran – exersarea unor tehnici de deplasare in subteran (ramonaj, cave river trekking, escalada la liber) – fotografie subterana – elemente de prim-ajutor
– realizarea unui punct cald
– 13.30 iesirea din pestera
– 14.30 masa de pranz
– 15.30 concursuri – test grila – cu profil carstologic si speologic – abilitate sportiva – „trecerea stramtorii” – abilitate tehnica – noduri – jocuri distractive
– 17.30 traseu spre varful Tafla (pentru semnal telefonic)
– 19.30 cina
– 20.30 socializare, program liber
Joi, 29 iunie 2017
– 09.00 mic dejun
– 10.00 festivitate de premiere, acordare diplome, jocuri distractive
– 11.30 igienizarea taberei
– 12.30 plecare din tabara