Autoritatea de Supraveghere Financiară schimbă sistemul privind asigurările auto în România. Una dintre reglementările introduse în premieră vine direct în sprijinul păgubiților, dar și al vinovaților din accidente rutiere, în număr de sute de mii anual. Formularul de constatare amiabilă va putea fi completat și electronic. Conform noilor reglementări, “în cazul completării formularului de Constatare amiabilă de accident în format electronic, datele completate și semnăturile olografe ale conducătorilor celor două vehicule, implicate în accident, sunt preluate de dispozitivul pe care se completează formularul.
” Baza tehnică va fi dezvoltată de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), împreună cu firmele de asigurare care emit RCA pe teritoriul României.
Deja prețurile au crescut foarte mult „Asigurătorii RCA și BAAR dezvoltă și administrează soluțiile tehnice și stabilesc de comun acord procedura avizării daunei prin intermediul formularului de Constatare amiabilă de accident în format electronic, cu respectarea dispozițiilor legale privind gestionarea riscurilor operaționale generate de sistemele informatice utilizate de entitățile autorizate/avizate/înregistrate, reglementate și/sau supravegheate de către A.S.F.”, prevede actul normativ. Tot la inițiativa A.S.F., în 2021 a fost eliminată obligativitatea de a deține polița RCA în format fizic, fiind suficientă prezentarea acesteia în format electronic, în eventualitatea unui control.
Principalul scop al noilor reglementări a fost, însă, abrogarea sau modificarea prevederilor din norma 20/2017 care nu sunt conforme cu prevederile legislației europene și fac obiectul discuțiilor purtate cu serviciile Comisiei Europene (COM) în cauza de infringement 2018/4075 – acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor de stat membru UE privind incompatibilitatea cu Directiva Solvabilitate II și Directiva MTPL a unor dispoziții ale legislației românești referitoare la asigurarea de răspundere civilă auto adoptate în 2017.
Concret, au fost eliminate obligațiile de notificare a modificărilor de tarife sau de raportare a fundamentării acestora către A.S.F., în conformitate cu măsurile impuse de Comisia Europeană. Nu în ultimul rând, actul normativ vine cu modificarea modului de acordare a despăgubirilor aferente consecinței lipsei de folosință a vehiculelor, inclusiv pentru înlocuirea temporară a acestora.