Consilierii locali târgumureșeni au fost convocați, joi, prin dispoziție a primarului Dorin Florea, în ședință extraordinară, unul din cele 2 puncte de pe ordinea de zi referindu-se la aprobarea utilizării sumei de 4 milioane de lei din excedentul anilor precedenți, “pentru acoperirea temporară a golurilor de casă provenite din decalajele între veniturile și cheltuielile secțiunii de funcționare”, potrivit convocatorului.
În ședința ordinară de joia trecută, consilierii locali au respins introducerea pe ordinea de zi a trei proiecte în regim de urgență, dintre care unul avea exact același conținut, refuzând practic să discute subiectul, deși, potrivit celor 2 viceprimari – Makkai Grigore (UDMR) și Sergiu Papuc (PSD), care au luat cuvântul pentru a explica urgența, în lipsa bugetului de stat încasările sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile curente și cererile de plată. Cele mai presante sunt facturile la utilitățile de la școli, dar și către operatorul de salubritate, Salubriserv, care nu a achitat la rândul său restanțe către operatorul de la groapa de deșeuri de la Sânpaul, generând o “criză a gunoiului” de câteva zile, în condițiile în care acesta a refuzat să mai primească gunoaiele colectate din oraș.
“Aici discutăm, din cele 4 milioane, de 500.000 care se plătesc la școli pentru gaz și utilități, de alte servicii, respectiv la operatorul de salubritate, discutăm de transport și sume care sunt utilizate în mod curent pentru desfășurarea activității în mod corespunzător. Deci, vă dați seama, raportat la veniturile de anul trecut, sunt undeva la 10% cele pe care le avem acum. Deci supraviețuirea e destul de complicată”, a spus atunci Papuc, în timp ce celălalt viceprimar, Makkai Grigore, a arătat că facturile și cererile de plată “vin cu nemiluita”.
Tot atunci, directorul economic al Primăriei, Ana Năznean, a explicat urgența proiectului referitor la golul de casă, pe care îl voia introdus pe ordinea de zi, precizând că situația nu înseamnă intrarea în incapacitate de plată.
“În momentul de față nu avem încasări destule, de la Trezorerie nu primim cotele defalcate din TVA, anul trecut am avut 40 de milioane, acum avem doar 2 milioane la nivel de proiect și avem o adresă de la Consiliul Județean Mureș că trebuie să plătim și facturi la Salubriserv și restul este pentru buna funcționare a instituției, până se aprobă bugetul de stat. Nu intrăm în incapacitate de plată, dar avem urgențele pe care ni le-a solicitat Consiliul Județean. Restul, dumneavoastră decideți”, le-a spus Năznean consilierilor locali.
Celălalt proiect care figurează pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de joi a fost propus tot de executivul Primăriei și se referă la numirea unui reprezentant al Consiliului Local Târgu Mureș în Consiliul de Administrație al Grădiniței Puky, o unitate de învățământ particulară, în anul școlar 2018/2019.