Sepsi, egal acasă cu Bodo Glimt, după un meci aprig disputat. Calificarea se tranşează în Norvegia, săptămâna viitoare
Sepsi, egal acasă cu Bodo Glimt, după un meci aprig disputat. Calificarea se tranşează în Norvegia, săptămâna viitoare

Sepsi, egal acasă cu Bodo Glimt, după un meci aprig disputat. Calificarea se tranşează în Norvegia, săptămâna viitoare

După calificările spectaculoase în dauna echipelor ŢSKA Sofia şi FC Aktobe (Kazahstan), Sepsi Sfântu-Gheorghe a dat piept, în această seară, în play-off-ul UEFA Conference League, cu cea mai tare nucă de până acum: norvegienii de la Bodo Glimt (sau Bodo/Glimt).

Liderul la zi al Eliteserien (aşa se numeşte prima ligă din Norvegia), la egalitate de puncte cu Viking Stavanger, Bodo Glimt a venit la Sfântu-Gheorghe aureolată de istorica victorie de acum doi ani, tot în Conference League, 6-1 cu AS Roma pregătită atunci de celebrul Jose Mourinho. S-a văzut, de altfel, din primele minute ale meciului că Bodo Glimt e o trupă croită din altă stofă decât alde ŢSKA sau Aktobe.

Revenind la meci: norvegienii au început dezinvolţi, stăpâni pe ei, plimbând mult mingea; puteau şi marca repede, noroc cu Roland Niczuly care, atent, a intervenit salvator. Tânărul Tobias Gulliksen a tras un prim semnal de alarmă, după niciun sfert de oră de joc: s-a descotorosit foarte uşor de Ninaj şi de Rodriguez, dar a ratat de puţin ţinta. 

Sepsi a apărut, timid, în careul norvegian după vreun sfert de oră de joc, însă, mai mult pentru statistici. În schimb, norvegienii şi-au concretizat superioritatea din startul meciului prin golul camerunezului Faris Moumbagna, uitat de Bălaşa şi de Dumitrescu liber în careu. Sepsi putea obţine un penalty la o contră, dar Ştefănescu plecase din ofsaid. Acelaşi Ştefănescu a mai avut o ocazie bună de a egala, dar l-a trădat preluarea. Adică tehnica.

Prima repriză s-a încheiat cu avantaj norvegian, dar Sepsi a lăsat impresia că poate pune probleme, cu mai mult curaj, inteligenţă şi luciditate la mijloc.

A şi pus, îndată după pauză, când a obţinut şi un penalty, transformat de albanezo-macedoneanul Alimi în stilul consacrat de brazilianul Jorginho. Norvegienii au revenit în atac, dar Sepsi i-a aşteptat cu un presing şi mai avansat ca în prima parte, fapt care i-a incomodat vizibil pe nordici, îndeosebi pe fundaşi. Au urmat vreo 15, poate 20 de minute de joc pe contre, dar fără rezultat pe tabelă. După care norvegienii au mai marcat o dată, prin căpitanul Patrick Berg care, inexplicabil, a fost lăsat să dea la poartă, nejenat de nimeni, din căciula careului. De acolo, de obicei, nu prea se ratează: Niczuly a fost victimă sigură. Era cât pe ce să se facă 3-1 pentru Bodo Glimt, însă nici tanzanianul născut în Norvegia Pellegrino n-a fost prea precis, Niczuly a fost atent, aşa că a rămas 1-2.

Antrenorul Liviu Ciobotariu a fost, însă, din nou inspirat: i-a aruncat în atac pe Matei şi pe ungurul Varga. Al doilea a scos, inteligent, un penalty, primul l-a transformat când mai era vreun sfert de oră de joc şi norvegienii se vedeau deja cu sacii în căruţă, plimbând mingea de-a latul terenului. 

Meciul s-a încheiat cu două intervenţii foarte bune ale aceluiaşi Roland Niczuly.

Remiza înregistrată la final a fost una relativ echitabilă. Impresia la final de meci a fost că Sepsi putea obţine mai mult din acest joc şi, dacă n-a obţinut la Sfântu-Gheorghe, e perfect capabilă să obţină în retur, în Norvegia.

De menţionat atmosfera foarte frumoasă creată de suporterii lui Sepsi. Îndeosebi grupul numit Szekely Legio (Legiunea Secuiască) a dat un frumos exemplu de devotament faţă de echipa favorită.

Într-un alt meci din aceeaşi competiţie, Farul Constanţa a învins acasă echipa finlandeză HJK Helsinki, scor 2-1. Returul celor două partide are loc exact peste o săptămână.