Organizatoric, Administrația Serelor, Parcurilor și Zonelor Verzi aparține Primăriei Municipiului Târgu Mureș. Situată în partea de nord-vest a orașului, Administrația are zeci de lucrători calificați în diferite meserii specifice activității de bază și de întreținerea spațiilor verzi. În aceste activități intră cositul manual al gazonului de pe domeniul public pe o suprafață de peste 500 de mii de metri pătrați, de 4-5 ori pe an, toaletarea arborilor, dar și tunsul gardurilor vii pe o lungime de peste 12 mii de metru linear, de 2-3 ori pe sezon. Și astfel am ajuns la punctul sensibil, generatorul acestui demers jurnalistic. Și avem două întrebări: 1. au fost efectuate până la această dată măcar una din cele două-trei activități de întreținere a gardurilor vii? 2. Dacă da, cum de nu au sesizat specialiștii că pe porțiuni întregi aceste garduri vii sunt distruse de dăunători? Dar să punem altfel întrebarea: în planul de activitate a Administrației Serelor pe când e programată stropirea cu insecticid a gardurilor vii, atacate de omida păroasă a buxusului? Întrebări incomode.
Urmăriți reportajul de mai jos, și o să vă dați seama de ce!
Știind că gardurile vii aparțin domeniului public, care la rândul lui se află în subordinea Primăriei, punctul zero trebuie să fie la Registratura instituției. După o consultație fulger printre angajatele din camera 13 de la parter, aflăm că nu au primit nicio sesizare scrisă despre omida păroasă a buxusului, dar soluția e simplă. ”Faceți dumneavoastră o sesizare pe care s-o depuneți la Registratură, sau și mai bine să anunțați direct la Sere”. Amabile, angajatele găsesc după câteva minute și un număr de telefon de la Serele orașului. Numai că numărul e unul care nu răspunde.
Următorul pas
Pe un site mai vechi al Primăriei găsim un număr de telefon de la Sere care, minune, funcționează! O angajată foarte amabilă care a dorit să-și păstreze anonimatul spunând: ”nu am voie să dau relații, nu vreau să apar în ziar”, a recitat ca pe apă cum putem veni de hac dăunătorilor, unde găsim insecticide, că nu are rost să ne dea nume, e destul să spunem pentru ce ne trebuie că ne dau la magazinul de specialitate! Ca să avem totuși o părere autorizată, întrebăm de șefimea administrației. Directorul, cel care a venit în locul doamnei Teban, este în concediu, iar adjunctul chemat de urgență apare de undeva din curte.
Directorul adjunct de la sere nu este de meserie
Relatăm din nou că în oraș, dar și în alte localități din județ, a apărut omida păroasă a buxusului, care distruge gardurile vii, lăsând o imagine dezolantă în jurul blocurilor. Bako Attila, directorul adjunct recunoaște că el nu este de meserie, de aceea ascultă cu mare interes expunerea găsită pe ”goagăl”.
Cydalima perspectalis
Omida păroasă a buxusului, originară din Asia, este o insectă foarte periculoasă. Prima dată a fost semnalată în 2007 în Germania, la noi în țară a apărut prin 2014, în sudul țării, iar în Târgu Mureș de un an –doi. Omida păroasă are 2-3 generații pe an. Adultul e un fluture alb cu chenar maro-închis. Femela depune ouăle plate de culoare galben –pal pe spatele frunzelor de buxus. Larvele galben –verzui cu puncte negre, capul negru, ajung la 4 cm în lungime și consumă frunzele și scoarța crengilor de buxus, aflăm din revistele de specialitate.
Sfatul directorului adjunct de la Sere
După prezentarea omidei păroase, Bako Attila a declarat în exclusivitate pentru săptămânalul Punctul: ”Cunoaștem situația. Am mai primit sesizări. Anul acesta au apărut dăunătorii. Noi răspundem doar de Unitatea Administrativă Târgu Mureș, mai puțin împrejurimile. Dacă se sesizează în scris, noi cunoaștem problema, le punem la dispoziția specialiștilor care se deplasează la fața locului și rezolvă problema”. Cu alte cuvinte ”petiție fără timbru care va să zică nu se poate!”
Pașii de urmat:
La Asociația de proprietari se anunță administratorul care depune sesizare scrisă la Registratura primăriei, de acolo sesizarea ajunge la Adminsitrația Serelor, unde ”se cunoaște situația”, dar fără sesizare scrisă nu reacționează!
Asociația de proprietari, una din cele multe
L-am întrebat pe președintele Asociației de Proprietari nr.136, asociație distinsă anii trecuți cu premiul întâi în întrecerea cetățenească între asociații, pentru cel mai frumos spațiu verde din oraș. ”Nu mai cunosc pe nimeni care ne-ar putea ajuta. Doamna Anca a fost schimbată (ing. Anca Teban, fosta directoare la Sere care chiar se pricepea la chestiile astea, fiind de meserie, însă nu mai e de găsit)! Sunați la sere. Acolo trebuie să se știe. Dacă știu de buxusi? Ooooh, să vedeți la Ulieș, pe la Corunca, e dezastru!”- a mai adăugat președintele scuzându-se că e la volan.
Încă un pas…la ROMSILVA
Oriunde în oraș și chiar și în afara lui, găsim oameni care au văzut buxusul distrus. Nu puțini sunt cei care au rămas fără gardul viu, întreținut cu grijă ani de zile, deși au încercat să lupte împotriva dăunătorilor cu insecticide. Tufele se usucă aparent fără motiv, pentru că larvele, omizile care le devorează cu repeziciune nu stau la vedere, ci se ascund printre crengile și sub frunzele buxusului.
Pe considerentul că și pădurea e verde, ca o tufă sănătoasă, am sunat la … Romsilva. Directorul ing. Covrig Ilie face naveta de la Sovata, acolo n-a văzut omida buxusului. Romsilva de altfel se ocupă de dăunătorii forestieri, la copaci nu se instalează omida păroasă a buxusului. Ei se confruntă cu altfel de dăunători. ”Dar o să vedem ce se poate face, cine se ocupă de spațiile verzi”, ne-a liniștit cu bunăvoință inginerul.
Și încă unul…la Mediu!
Pe directorul Agenției de Mediu, Dănuț Ștefănescu aflat la București, nu-l surpinde întrebarea. Desigur problema buxusului distrus de omida păroasă nu ține de Agenția pentru Protecția Mediului, dar…să vedem ce zice. ”De acum doi ani am văzut în cartierul Unirii. Buxusul trebuie stropit, sunt substanțe, dar cel mai bine e să întrebați de la Protecția Plantelor!”, mi- a sugerat directorul. ”Găsiți un telefon pe site!” a mai spus înainte să închidem convorbirea.
Și astfel ajungem la…Protecția Plantelor!
O convorbire cu directorul Unității Fitosanitare Mureș, ing. Pogăcean Marian face lumină în labirintul buxusului. L-am găsit la Cluj-Napoca. Da, știa de omida păroasă a buxusului, dar și de omida dudului, și mai periculoasă, căci apare anual. ”E problema primăriei. Administrația Serelor și Zonelor verzi –în subordinea Primăriei, ei trebuie să stropească cu insecticide. Chiar și soluția împotriva gândacului de colorado e eficient! Doar că trebuie dqat de două ori la fiecare generație. Acum ar fi perioada să se stropeasacă apoi peste o săptămână din nou. Dimineața devreme sau seara trebuie stropit, că la 25 de grade se evaporă substanța! Nu trebuie inhalată, bineînțeles că e otravă, dar asta e treaba specalistului. Tu ca privat nu ai voie pe domeniul public, te și amendează dacă tai un copac”, a explicat inginerul. ”Trebuie stropit. Buxusul nu trebuie aruncat. Își revine. Cu timpul.”, a mai spus el. Potrivit bunului său obicei, inginerul atrage atenția agricultorilor la radio asupra pericolelor ce reprezintă dăunătorii, arătând ce lucrări sunt necesare pentru a preveni sau dacă deja s-au instalat, cum putem scăpa de aceste molii.
De pe siteul Primăriei aflăm:
Postare din 14 iulie 2017: ”Echipele din cadrul Administraţiei Sere, Parcuri şi Zone Verzi efectuează o serie de lucrări de întreţinere a plantelor (…)în sensurile giratorii de la Corina, strada Livezeni, Bulevardul Pandurilor”. Ce frumos au ocolit gardul viu de pe bulevardul Pandurilor și din spatele blocurilor gri!
”Serviciul de Administrare Fond Forestier şi Spaţii Verzi execută lucrări de tuns gard viu (…)lucrări de cosit gazon, (…) pe strada Bolyai Farkas, Piața Bernády.”, în zonă centrală deci, unde nu găsim buxus.
Postare din 27 aprilie 2017 ”în vederea combaterii căpuşelor (…)Substanţele utilizate nu sunt periculoase pentru om şi nici pentru animalele de companie, astfel că zonele în care se desfăşoară acțiunea de dezinsecție sunt în siguranţă, neexistând vreun pericol pentru cei care le frecventează”, a declarat consilierul primarului, Claudiu Maior.
Concluzie
Examinând tufele de buxus din cartierul unde o molie într-o săptămână a distrus gardurile vii din jurul blocurilor, am găsit și vinovatul: omida păroasă a buxusului sau Cydalima perspectalis pe numele său din acte. Centralizând zonele afectate aflăm că omida sălășluiește în Aleea Carpați, Dâmbul Pietros, cartierul Tudor Vladimirescu, în Unirii, în 7 Noiembrie, dar și în Corunca, Ulieș, Luduș sau Sărmaș… Deocamdată omida se înfruptă doar din frunzele și seva buxusului, dar dacă i se va face poftă și de alte plante?
Erika MĂRGINEAN