Sfaturile ANAF pentru persoanele fizice care obțin venituri din arendarea terenurilor agricole. Ce declarații fiscale trebuie completate
Sfaturile ANAF pentru persoanele fizice care obțin venituri din arendarea terenurilor agricole. Ce declarații fiscale trebuie completate

Sfaturile ANAF pentru persoanele fizice care obțin venituri din arendarea terenurilor agricole. Ce declarații fiscale trebuie completate

  • Arendarea terenurilor agricole aduce venituri ce implică obligații fiscale clare. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) impune preeznța unui contract scris, impozit de 10% pe venitul net, iar CASS se aplică doar peste anumite praguri. TVA-ul e scutit, dar opțional taxabil. Declararea corectă și la timp evită sancțiuni sau chiar comiterea unor infracțiuni fiscale.

Pentru mii de români, arendarea terenurilor agricole rămâne o sursă esențială de venit. Deși Fiscul nu a publicat date oficiale, organizațiile din domeniul agricol estimează că sunt peste 5.000 de contracte de arendare a terenurilor agricole.

Însă odată cu venitul din arendarea unui teren agricol, vin și obligațiile fiscale.

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat recent un ghid detaliat dedicat persoanelor fizice care obțin venituri din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal.

Cum este tratată fiscal arendarea terenurilor agricole

In limbaj juridic, arendarea este forma prin care o persoana cedează temporar, contra unei sume sau echivalent in produse, dreptul de folosință asupra unui teren agricol. Din punct de vedere fiscal, aceste venituri intra în categoria „cedarea folosinței bunurilor”.

Terenuri care pot fi arendate, conform reprezentanților ANAF, sunt suprafețele agricole arabile, vii, livezi, pepiniere, plantații pomicole, pajiști, pășuni împădurite etc.

Contractul de arendare este obligatoriu în formă scrisă.

Fără acest document, arenda este nula. Acesta trebuie înregistrat la consiliul local pe raza caruia se afla terenul arendat. Daca terenul e in mai multe localități, trebuie depus câte un exemplar la fiecare primărie implicata, explică reprezentanții Fiscului.

Venitul din arendă, cum este declarat la Fisc

Venitul brut este suma menționată în contract, fie in bani, fie echivalentul in natura (grâu, porumb, vin etc.). Daca plata se face în natura, evaluarea se face in lei, la prețurile medii ale produselor agricole stabilite prin hotărâri ale consiliilor județene, precizează ANAF.

Pentru a ajunge la venitul net, din cel brut se scade o cota forfetara de 20%.

Apoi, asupra venitului net se aplica un impozit final de 10%, reținut la sursa de către arendaș și plătit lunar la buget pana pe 25 ale lunii următoare.

Obligațiile fiscale ale veniturilor din arendă

Arendașul trebuie să completeze si sa transmită lunar Formularul 112, În care declară impozitul si eventualele contribuții sociale. Acest formular se transmite electronic, cu semnătură digitală calificată.

Nu se mai depune Formularul 205 pentru aceste venituri.

Contribuții sociale pentru proprietar sunt următoarele:

CAS (pensie): Nu se datorează deloc pentru veniturile din arenda.

CASS (sanatate): Se datorează doar daca veniturile nete cumulate din mai multe surse (inclusiv arenda) depășesc un anumit prag:

  • 6 salarii minime brute – baza minima de CASS;
  • 12 salarii – baza intermediara;
  • 24 de salarii – baza maxima.

„Dacă ai un singur contract de arenda, iar venitul depășește 6 salarii minime, atunci arendașul va calcula și va reține CASS. Dacă sunt mai multe surse, contribuabilul trebuie să depună Declarația Unică (Formular 212) până pe 25 mai 2026”, explică reprezentanții ANAF.

Cum se aplică TVA-ul la arendă

Daca se arendează terenuri în mod constant, persoana în cauză este considerată persoană impozabilă din punct de vedere TVA. Cu toate acestea, arendarea terenurilor agricole este, de regulă, scutită de TVA, mai precizează ANAF.

Daca totuși vrei să optezi pentru taxare, trebuie:

  • Să depui formularul 020 sau 700 pentru inregistrare;
  • Sa notifici ANAF despre optiunea de taxare;
  • Sa depui lunar/trimestrial formularul 300 (decont TVA) si formularul 394 (declarație informativa TVA).

Daca renunti la regimul de taxare, se depun formularele de notificare si radiere corespunzătoare.

Amenzi și sancțiuni

Nedepunerea la timp a declaratiilor fiscale (112, 212, 300 etc.) se sancționează contravențional, cu amenzi semnificative. Mai grav, dacă ANAF considera ca fapta are caracter penal, se poate incadra ca infractiune fiscală, avertizează reprezentații Fiscului.

Toate formularele menționate se găsesc pe site-ul ANAF, la secțiunea „Asistenta contribuabili”.

Pentru sprijin:

  • se poate accesa www.anaf.ro;
  • se poate suna la Call Center ANAF: 031.403.91.60;
  • se poate participa la webinariile gratuite organizate de ANAF;
  • se poate adresa birourilor locale de asistenta fiscala.

 

Sursa: Termene.ro