Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat a declarat, vineri, la Băile Felix, că sistemul de urgenţă trebuie să fie total integrat, modelul românesc având nevoie de dezvoltare şi întărire.
Dr. Raed Arafat a menţionat că sistemul centralizat în cazul situaţiilor de urgenţă, şi mai ales, în caz de dezastre, este vital pentru buna organizare şi managementul resurselor umane şi materiale şi trebuie să răspundă prompt cerinţelor de securitate ale populaţiei.
”Din discuţiile care au fost purtate astăzi, unde au fost reprezentate toate serviciile de urgenţă pe partea medicală şi de salvare, adică ISU, aviaţia Ministerului de Interne, SMURD-ul, serviciile de ambulanţă, medici de urgenţă, cu toţii recunosc, că în următorii zece ani, aşa cum ne recomandau şi colegii din străinătate, este bine să ajungem la o integrare cât mai completă, un sistem cât mai integrat posibil, începând cu momentul de la luarea apelului, până la finalizarea intervenţiei, cu pregătire adusă la zi şi integrată între toate serviciile, mai ales pe aspectele comune între ele,’ a declarat Raed Arafat, cu ocazia participării la masa rotundă cu tema ‘Cum vedeţi sistemul de urgenţă în următorii zece ani’.
El a adăugat că se vor aduce modificări suplimentare în modul de pregătire în urgenţă şi în modul de organizare. Un lucru început deja este integrarea dispeceratelor între pompieri şi ambulanţă, până acum realizat în jumătate din ţară, 20 de judeţe, cu dispecerate comune. Procesul trebuie finalizat pe plan naţional şi să integreze şi alte structuri în aceste dispecerate, cum ar fi serviciile Salvamont sau voluntarii.
Descentralizarea şi privatizarea în sistemul de urgenţă nu este de dorit, a spus dr. Raed Arafat, chiar dacă sunt presiuni mari şi lobby, şi ar trebui gândite foarte serios ”pentru că s-ar pierde ceea ce s-a obţinut prin integrare, inclusiv nivelul costurilor, care ar ar cunoaşte mari fluctuaţii”.
”Sistemul românesc la momentul actual trebuie încă ajustat, trebuie întărit, lucrat la organizarea lui, dar în nici un caz nu trebuie dezmembrat, disipat sau topit. Care ar fi priorităţile noastre? Resursa umană şi dotarea, în primul rând, apoi reorganizarea mai bună în vederea eficientizării şi standardizarea, pentru a avea o pârghie naţională, pentru a putea lucra oricând împreună’, a precizat subsecretarul de stat.
Vorbitorii au mai subliniat necesitatea unui sistem performant de training, formarea personalului paramedical să depăşească nivelul universităţilor, prin formatori şi pregătire continuă, precum şi deschiderea pregătirii către o presă responsabilă şi public educat.
Peste 600 de medici, rezidenţi, studenţi la medicină şi invitaţi, printre care oficiali ai Ministerului Sănătăţii, Ministerului de Interne şi a principalelor servicii de salvare din România, participă, în perioada 1-3 noiembrie, la cea de-a patra ediţie a Conferinţei Naţionale de Medicină de Urgenţă şi Salvări în Situaţii Speciale ‘Search and Rescue 2012’, la Hotel President, din Băile Felix, organizată de Asociaţia SARTISS în colaborare cu partenerii săi.
AGERPRES