De la începutul pandemiei de coronavirus şi până în data de 07 mai 2020, un număr de 100 de cadre medicale au fost declarate pozitiv cu COVID-19, iar 16 dintre acestea sunt deja vindecate şi externate.
Într-unul dintre cele 100 de cazuri evoluţia a fost nefavorabilă soldându-se cu deces (brancardier Spitalul Clinic Judeţean Mureş).
Dintre cele 100 cadre medicale, 36 sunt angajate ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş (dintre aceştia 21 sunt de la UPU SMURD şi 14 pe celelalte secţii), 47 cadre medicale angajate ale Spitalului Clinic Judeţean Mureş (dintre aceştia 38 sunt de la ATI, 6 de la Secţia Boli Infecţioase I şi 3 de pe alte secţii), 9 sunt angajate ale Spitalului Municipal Sighişoara, 2 cadre medicale angajate ale unui cămin de bătrâni din jud. Mureş, un medic de familie, 2 medici din unităţi medicale private din Târgu Mureş, un medic stomatolog, un asistent de farmacie de la o farmacie privată şi un medic cu domiciuliul în Târgu Mureş, dar angajat al unei unităţi medicale din alt judeţ.
În urma anchetei epidemiologice extinse efectuate în cadrul Secţiei ATI a Spitalului Clinic Judeţean Mureş, în data de 24.04.2020, s-a decis testarea în etape a personalului care deserveţte această secţie. În data de 03.05.2020 au fost testate 33 de persoane, dintre acestea 14 fiind confirmate pozitiv cu COVID-19.
Cadrele medicale, care în acest moment sunt confirmate pozitiv COVID-19, sunt internate în cadrul Spitalului Clinic Judeţean Mureş, Secţia Clinică Boli Infecţioase.
În acest moment, starea de sănătate a tuturor cadrelor medicale internate este una bună.
DSP Mureș
De la începutul pandemiei până în prezent, un număr de 41 de cadre medicale angajate la Spitalul Clinic Județean Mureș au fost diagnosticate cu COVID-19 (dintre acestea 38 sunt de la ATI, 6 de la Boli Infecțioase 1 și 3 pe alte secții).
Ultimele 14 cadre medicale au fost diagnosticate pozitiv în urma testării preventive a cadrelor medicale de pe secția ATI.
Încă de la primele cazuri, ancheta epidemiologică a fost extinsă la întreg personalul secției.
S-au constatat anumite deficiențe cu privire la utilizarea circuitelor de decontaminare prevăzute în planul de organizare și funcționare temporară a spitalului, care au fost remediate împreună cu colegii de pe secție.
Au fost luate măsuri interne în ceea ce privește decalarea programului la schimbul de ture.
Am informat, din nou, personalul tuturor secțiilor cu privire la obligativitatea menținerii distanței sociale la locul de muncă, în comunitate, dar și a purtării permanente a măștilor în toate spațiile din clinicile SCJ Mureș.
Am efectuat toate demersurile pentru delegarea sau detașarea de cadre medicale, pentru a asigura funcționarea optimă a secției de terapie intensivă a SCJ Mureș.
Secția ATI a fost mutată temporar la un alt etaj pentru a fi efectuată decontaminarea și dezinfecția tuturor spațiilor aferente din zona verde și din zona roșie.
Au fost suplimentate zonele de decontaminare din cadrul circuitelor de biosecuritate prin redistribuirea personalului în aceste zone de la etajele 1 și 2 din cladirea de pe str. Gh. Marinescu, nr.1, astfel încât contactul între persoane în zonele critice să fie minim.
Am recomandat colegilor aflați în unitățile de cazare puse la dispoziție de către Consiliul Județean Mureș să nu părăsească aceste locații. Orice deplasare în mediul familial reprezintă un risc major de infectare și de contaminare a clinicilor spitalului.
Asigurăm personalul medical că suntem alături de ei și facem tot ce ne stă în putință pentru a depăși aceste momente dificile.
În clinicile SCJ Mureș au fost internați în total 548 de pacienți diagnoisticați SARS CoV-2. Momentan 246 de pacienți sunt internați, iar 238 au fost declarați vindecați.
Biroul de Presă
Spitalul Clinic Județean Mureș