Soluţiile pentru angajarea persoanelor private de libertate şi reintegrarea lor socială după eliberare au fost analizate, miercuri, în cadrul unei dezbateri organizate de Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş, Penitenciarul Târgu Mureş şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), cu angajatorii şi reprezentanţi ai asociaţiilor patronale din judeţ.
Şeful Penitenciarului Târgu Mureş, Adrian Iacob, a declarat că întâlnirea a avut scopul de a informa angajatorii cu privire la „condiţiile în care pot să acceseze această forţă de muncă specială”.
„Considerăm că lucrurile acestea sunt benefice atât pentru deţinuţi, cât şi pentru mediul de afaceri. Le aducem la cunoştinţă condiţiile în care pot să acceseze această forţă de muncă specială, drepturile, obligaţiile pe care le au în perioada în care dumnealor folosesc aceşti deţinuţi. Deţinuţilor le sunt foarte utile aceste preocupări, pentru că îi ajută pentru momentul în care părăsesc penitenciarul, pentru a se integra mai uşor în societate, pentru a efectua activitate licită, care să le aducă un venit, lucruri care ajută pentru a se integra în societate. Bineînţeles că noi încercăm prin aceste întâlniri să conştientizăm angajatorii că persoanele private de libertate sunt o forţă de muncă de luat în seamă, o forţă de muncă de multe ori destul de calificată în raport cu ceea ce se regăseşte pe piaţa muncii”, a arătat Adrian Iacob.
Prefectul judeţului Mureş, Barabási Antal-Szabolcs, a afirmat că persoanele private de libertate pot fi angajate în domenii diverse, de la construcţii şi producţie, până la servicii şi activităţi de întreţinere, în baza unor contracte legale şi transparente, întrucât mulţi dintre aceştia îşi doresc o viaţă normală, stabilitate şi o nouă şansă.
„Reintegrarea socială nu este doar o provocare a sistemului penitenciar, ci o responsabilitate comună – a instituţiilor, a angajatorilor şi a comunităţii (…). Oferind o şansă la muncă, oferim de fapt o şansă la demnitate şi la siguranţă pentru întreaga societate”, a subliniat prefectul.
La Penitenciarul Târgu Mureş, care are un regim preponderent deschis şi semi-deschis, sunt în prezent 376 de persoane private de libertate, între acestea existând şi o serie de deţinuţi cu regimul de executare închis, de maximă siguranţă.
Majoritatea angajatorilor prezenţi la discuţii au arătat că, de-a lungul timpului, au avut angajaţi deţinuţi de la Penitenciarul din Târgu Mureş, de care au fost extrem de mulţumiţi şi cărora le-au făcut oferte de angajare după eliberare, însă persoanele respective au ales să plece în localităţile de domiciliu, la distanţe apreciabile de Târgu Mureş.
Potrivit statisticilor prezentate în cadrul reuniunii, în România, aproximativ 18.500 de persoane private de libertate sunt apte de muncă, iar majoritatea îşi doreşte posibilitatea de a munci, de a se reintegra şi de a-şi reconstrui viaţa. AGERPRES