În perioada 11- 13 octombrie 2024 Primăria Oraşului Sovata va găzduiediţia cu numărul nouă a Festivalul Dovleacului!
Și anul acesta accentul va fi pus pe aleea Trandafirilor din stațiune unde va fi împodobită cu frumoase decorațiuni de toamnă.
Vizitatorii festivalului pot participa la activități cu dovlecidin cadrul târgului de meșteșuguri, casă de joacă, zbor ancorat cu aer cald, expoziție de mașini de epocă și multe alte activități, inclusiv concerte.
Festivalul Dovleacului nu poate fi PERFECT decât împreună, toată lumea se pregătește cu entuziasm pentru el: unitățile turisticevor aveameniuri cu dovleci, elevii, părinții și locuitorii orașului ne vor arăta decorațiunile de dovleci realizate, iar vizitatorii vor putea admira totul cu mare interes!
Evenimentele din cadrul festivalului se vor derula în două locații: : în timpul zilei la Amfiteatru, iar seara la scena mare, amplasată lângă parcarea Poliției Stațiunii Sovata. Vineri și sâmbătă vor concerta Formațiile ”ALMA”, ANTISTRESS, DREAMFLOW, COMPACT și ZANZIBAR.
Duminică, la ziua folclorului vor urca pe scenă Orchestra de copii ”Tücsökraj”, Ansamblul ”Sirülők” și Ansamblul Artistic Profesionist Mureșul.
„Va fi organizată a noua ediția a acestui festival, va fi sărbătoarea toamnei în localitatea noastră. Cu ocazia acestui eveniment toată generația contribuie la împodobirea și decorarea orașului. Încercăm să creăm posibilitatea de a distra atât localnici cât și clienți care vizitează orașulnostru cu scopul dea se recrea. Totodată organizăm evenimente pentru toate generațiile, de la cei mici până lapersoanele în vârstă, iar prindiversificarea culinară a acestor programe vom crea un weekend plăcut. Până acum în fiecare an a fost o vreme prielnică, la prima ediție a fost mohorâtă, dar de altfel tocmai de aceea organizăm festivalulîn a doua săptămână a lunii octombrie pentru că în general este o perioadă nemaipomenită de toamnă iar decorațiile pe care ne-o oferă natura ne vrăjește stațiunea și localitatea noastră. Pe această cale vă invitămpe toți cei care sunteți din localitate, din împrejurimiși din toată țara să ne distrăm, să sărbătorim împreună” – a declarat Primarul Orașului Sovata, Domnul Fülöp László-Zsolt.Deschiderea oficială vor derula în 11. octombrie la ora 11:15 în Parcul Petőfi.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.