Potrivit unei postări pe pagina de socializare, președintele Consilului Județean Mureș anunță soluțiile posibile ce pot fi luate în caz de o creștere a epidemiei în județul nostru. ”Am discutat astăzi posibilitatea amenajării în județul Mureș a unui spital dedicat exclusiv persoanelor infectate cu COVID-19 cu prefectul județului Mureș, Mara Togănel, și cu reprezentanții Spitalului Clinic Județean Mureș, Spitalul Clinic de Urgență Târgu-Mureș și Direcției de Sănătate Publică.
Am identificat două posibile soluții, cea mai eficientă fiind construirea unui spital modular lângă Clinica de Boli Infecțioase nr. 1.
Vă asigur că luăm toate măsurile posibile astfel încât să ne pregătim pentru o eventuală creștere a numărului de cazuri!”, se arată în postare.