Consiliul Județean Mureș va contribui la realizarea proiectului prin asigurarea cofinanțării și a cheltuielilor neeligibile. În acest sens s-a aprobat astăzi o hotărâre în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Mureș. Investiția se referă la achiziția de aparatură și dotări de ultimă generație pentru laboratorul care funcționează în cadrul Policlinicii 2.
Valoarea totală a proiectului este de 10.8 milioane lei inclusiv TVA din care fonduri nerambursabile 85% în valoare de 8.4 milioane lei, din bugetul de stat 13% în valoare de 1.2 milioane lei, cofinanțare 2% în valoare de 198.000 lei, și cheltuieli neeligibile în valoare de 892.000 lei. Spitalul Clinic Județean Mureș va depune o solicitare de finanțare în cadrul Programului Sănătate (FEDR).
Investiția este necesară deoarece aparatura deținută se află însă într-o starea tehnică precară, cu un nivel ridicat de uzură.
Serviciul Clinic de Anatomie Patologică (SCAP) al spitalului realizează anual peste 30.000 de blocuri de parafină pentru patologia chirurgicală din toate clinicile medicale și chirurgicale ale SCJ Mureș și deservește inclusiv secția de oncologie.
Aparatura este folosită la capacitate maximă, capacitate insuficientă volumului de lucru. Existența unui compartiment de patologie moleculară va crește vizibil calitatea diagnosticului histopatologic prin detecția mutațiilor genetice tumorale, astfel realizându-se în SCJ Mureș un diagnostic complet și țintit pentru ca pacientul oncologic să beneficieze de o conduită de diagnostic completă, urmată de un tratament personalizat.
În cadrul ședinței extraordinare de astăzi Consiliul Județean Mureș a aprobat de asemenea un proiect al DGASCP. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș intenționează să depună un proiect privind instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Brâncovenești, centru rezidențial destinat persoanelor adulte cu dizabilități aflat în structura DGASPC Mureș.
Solicitarea de finanțare va fi înaintată Administrației Fondului pentru Mediu, care va demara sesiunea de depunere a dosarelor de finanțare începând cu data de 17.06.2024, ora 10.00 și până la data de 19.07.2024,ora 23.59, sau până la epuizarea bugetului.
Valoarea proiectului este de 1.511.607 lei inclusiv TVA. Consiliul Județean Mureș a aprobat astăzi contribuția autorității județene prin susținerea cheltuielilor neeligibile care pot apărea pe parcursul implementării proiectului.
Biroul de Presă al Consiliului Județean Mureș