Proiectul de lege nr. 28/2024, care prevede că SRI va gestiona digitalizarea ANAF, a primit raport favorabil de la comisiile de specialitate și ajunge la votul final din Camera Deputaților. În februarie, a fost aprobat tacit de Senat, fără dezbatere.
Proiectul pentru aprobarea OUG nr. 109/2023 privind înființarea, dezvoltarea și administrarea unui hub financiar la nivelul Ministerului Finanțelor consfințește în mod explicit implicarea SRI în sistemul informatic al ANAF, prin intermediul Regiei Autonome Rasirom (deținută 100% de SRI) și al Centrului Național Cyberint.
Nu e vorba doar de ANAF, ci de un întreg „centru de servicii și date financiare, fiscale și vamale al administrației publice”. Practic, dacă proiectul va fi adoptat, toate informațiile financiare despre companiile și cetățenii din România vor fi la îndemâna Serviciului Român de Informații.
România a denunțat în trecut, în timpul guvernului condus de Viorica Dăncilă, un proiect de digitalizare început cu Banca Mondială în 2015 și în care nu exista o astfel de implicare a SRI, remarcă Economedia. Pentru a justifica aducerea SRI în proiect, guvernul a decis că acest hub financiar este infrastructură de securitate națională.
Termene.ro