„Ștafeta Veteranilor” ajunge la Sighișoara

„Ștafeta Veteranilor” ajunge la Sighișoara

„Ștafeta Veteranilor” va ajunge în data de 20 octombrie 2017, la Sighișoara.
În perioada 11 – 25 octombrie 2017, Invictus România desfășoară evenimentul
“Ștafeta Veteranilor”, un eveniment aflat la a IV-a ediție al cărui scop este să
promoveze valorile naționale și respectul față de veteranii și eroi României din toate
războaiele. Traseul din acest an al “Ștafetei Veteranilor” măsoară peste 2000 de
kilometri și include peste 30 de localități importante, printre care și municipiul
Sighișoara. 50 de ultramaratoniști vor alerga însoțiți de bicicliști, purtând “Ștafeta
veteranilor”.  Prin acest eveniment, voluntarii militari și civili ai cauzei Invictus își arată
respectul față de eroii care au pierit în 25 octombrie 1944, în timpul celui de-al Doilea
Război Mondial, prin conectarea în mod simbolic a mai multor localități.
Invităm sighișorenii la preluarea “Ștafetei veteranilor”, vineri, 20 octombrie
2017, ora 17.00, la Turnul cu Ceas.
Primăria municipiului Sighișoara

Lasă un răspuns