Salonul de Carte Bookfest a revenit la Târgu Mureş, cu ediţia VII-a, după o perioadă de trei ani de absenţă, oferind standuri gratuite editurilor, care prezintă peste 30.000 de volume, graţie finanţării oferite de Consiliul Local Târgu Mureş şi Consiliul Judeţean Mureş.
„Am deschis oficial cea de-a şaptea ediţie a Salonului de Carte Bookfest Târgu Mureş, după 3 ani în care nu s-a putut organiza aici. Ne bucurăm, suntem foarte bine primiţi aici, la Târgu Mureş. Ne bucurăm că, indiferent de culoarea politică a administraţiei, acest festival a reprezentat o prioritate pentru Primărie, pentru Consiliul Judeţean, pentru Prefectură şi vreau să subliniez acest lucru pentru că simţim că e un proiect al comunităţii. Cred că Bookfest devenit parte a familiei evenimentelor culturale din Târgu Mureş şi vă promit că în anii următori vom încerca să menţinem aceeaşi linie , să vă aducem scriitori cunoscuţi pe care poate nu i-aţi mai văzut. Ne dorim ca întâlnirile pe care Bookfest le-a pregătit să fie pline de vizitatori. Subliniez încă o dată susţinerea de care am avut-o din partea autorităţilor”, a declarat director executiv al Asociaţiei Editorilor din România (AER), Mihai Mitrică.
Directorul executiv al AER a precizat că Salonul de Carte Bookfest a revenit la Târgu Mureş cu o ediţie spectaculoasă, presărată cu numeroase lansări de carte, întâlniri memorabile cu scriitori consacraţi, sesiuni de autografe şi un concert de muzică clasică.
Prefectul judeţului Mureş, Mara Togănel, a declarat că organizarea Bookfest la Târgu Mureş este o dovadă clară a faptului că atunci când oamenii de cultură îşi dau mâna, se întâmplă lucruri frumoase şi pot fi livrate comunităţii acte de cultură de calitate.
„Să livrăm comunităţi mureşene alternative şi mai exact ceea ce caută ea, pentru că şi în acest context cotidian pe care îl avem cu toţii cred că lectura ne apropie şi de uneşte, o lectură de calitate fiind timp pentru sufletul nostru, care ne face să privim puţin mai încrezători viitorul. Felicit Consiliul Judeţean, Primăria Municipiului Târgu Mureş pentru că au înţeles să fie parteneri ai acestui regal de cultură”, a declarat prefectul Mara Togănel, la deschiderea Bookfest Târgu Mureş.
Primarul din Târgu Mureş, Soos Zoltan, a arătat că municipalitatea a încercat să atragă în oraş numeroase evenimente care să anime populaţia, de la evenimente organizate în incinta instituţiilor culturale, la evenimente stradale.
Edilul şi-a exprimat convingerea că Bookfest Târgu Mureş va atrage numeroşi iubitori de carte şi a îndemnat mureşenii să cumpere cartea, astfel încât aceasta „să rămână un element important şi un cadou foarte important în viaţa noastră”.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ovidiu Georgescu, a precizat că instituţia este alături de manifestări culturale deosebite cum este şi Bookfest şi că în ultimul timp se vede o efervescenţă a acestor manifestări în tot judeţul.
„Ştiu că gradul de cultură al unei ţări se manifestă sau se poate măsura şi prin numărul de cărţi citite. La acest aspect ţara noastră nu stă foarte bine. Ştiu că pandemia a dus la o scădere destul de importantă a cărţilor, a vânzărilor, ştiu că Asociaţia Editorilor trăieşte prin vânzarea acestor cărţi. Aveţi de luptat cu cultura facilă care poate fi accesată pe internet din cauza gradului de educaţie a ţării noastre, cu analfabetismul funcţional care este aproape 40 %. Educaţia şi cultura trebuie, în primul rând, sprijinită la nivel de familie, de şcoală, la nivel de învăţământ superior. Efortul pe care îl faceţi dumneavoastră vine să ajute puţin şi să îndrepte puţin, dacă să poate spune aşa, lucrurile”, a arătat Ovidiu Georgescu.
Pe parcusul Bookfest Târgu Mureş, care va funcţiona la Teatrul Naţional Târgu Mureş până duminică, vizitatorii îi pot întâlni pe Cristian Tudor Popescu, Radu Paraschivescu, Sabina Fati, István Téglas, Alina Nelega, Alexandru Stermin, Ioana Bot, Florin Bican, Peter Demeny, Denisa Comănescu, Lidia Bodea şi pe mulţi alţi scriitori.
„Accesul publicului la toate evenimentele este gratuit, iar intervalul de vizitare este 10,00 – 20,00, în toate cele patru zile de Bookfest. Trebuie remarcate şi reducerile pe care editurile participante le vor aplica la cele peste 30.000 de volume prezente în foaierul Teatrului Naţional, reduceri care vor însemna că vi le puteţi cumpăra cu până la 50% mai ieftin faţă de preţul din librării. Le veţi găsi la standurilor editurilor Humanitas, Polirom, ART, Curtea Veche Publishing, Nemira, Corint, For You, ALL, Andreas, Niculescu-Oxford, Litera, RAO, Herald, Pearson – Excellent English Education, Antim Ivireanul, Betta, Garabontzia şi Diana Press, toate prezente la Bookfest Târgu Mureş”, au arătat organizatorii Bookfest.
La cea de-a VII-a ediţie a Salonului de Carte Bookfest Târgu Mureş evenimentele editoriale au debutat în forţă, cu editura Antim Ivireanul care a propus patru lansări, primele două ale lui Ioan Barbu: „Un Ragaiac Interbelic” (Studiu monografic Gib I. Mihăescu) şi „Vara cade într-o zi de miercuri” (proză scurtă) şi, respectiv, ale lui Costel Nedelcu: „Violetta de Sadova” (nuvele) şi „Decret. Coşmarurile, total interzise” (roman).
Prima zi de Bookfest Târgu Mureş se încheie cu un concert de muzică clasică susţinut de formaţia Tiberius Quartet, una dintre cele mai vechi formaţii de muzică de cameră din Târgu Mureş, înfiinţată în 1994 şi compusă în prezent din Tibor Molnár (vioară), József Molnár (violă), Károly Lokodi (vioară), Elod Zágoni (violoncel).
Salonul de Carte Bookfest Târgu Mureş, care a debutat, joi, este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România, în parteneriat cu Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş, Consiliul Local Târgu Mureş şi Consiliul Judeţean Mureş. AGERPRES